Despre Europa și valorile ei, într-o discuție cu elevii din Chircani, Cahul
În ajunul vacanței de vară, 65 de copii care învață la Gimnaziul „Constantin Stere” din satul Chircani, raionul Cahul, au primit tricouri, chipiuri, stilouri și alte lucruri utile din partea echipei Proiectului „Asistență tehnică pentru implementarea Zonei de Liber Schimb”, finanțat de Uniunea Europeană.
Întâlnirea nu s-a limitat, însă, la cadouri. Reprezentanții proiectului le-au vorbit elevilor din Chircani despre Uniunea Europeană, despre valorile comunitare și despre sprijinul pe care UE îl oferă Republicii Moldova prin diferite programe, proiecte și acțiuni. La fel, ei au încurajat cadrele didactice să se implice activ în valorificarea șanselor de finanțare disponibile în cadrul programelor europene pentru educație, formare, tineret și sport, de care beneficiază și țara noastră.
Gimnaziul „Constantin Stere” a fost construit în anul 1977, având o capacitate de 320 de copii. În prezent numărul elevilor care frecventează această instituție de învățământ este foarte mic – doar 65 de copii. Gimnaziul nu se află la primul contact cu Uniunea Europeană – în 2013, cu sprijinul financiar al UE, instituția a reușit să instaleze un sistem de încălzire cu biomasă, astfel asigurându-le elevilor din localitate căldură pe toată perioada rece a anului, un rezultat ce nu mai putea fi atins cu sistemul foarte vechi de încălzire, care funcționa pe bază de cărbune.