Skip to main content

„Keystone Moldova”, pentru respectarea drepturilor și incluziunea socială

09/08/2017

Raionul Dubăsari, inclusiv instituția rezidențială de profil din satul Cocieri, au fost următoarele destinații ale Campaniei naționale de informare „Uniunea Europeană mă ajută să-mi apăr drepturile!”. Și aici, echipa „Keystone Moldova” le-a vorbit factorilor de decizie locali, dar și membrilor comunității, despre importanța promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități mintale.

Timp de trei zile, pentru angajații din cadrul instituției rezidențiale din Cocieri au fost organizate ateliere, discuții non-formale, seminare informative și proiecții tematice de film. De asemenea, timp de două zile, echipa „Keystone Moldova” a desfășurat mai multe activități de informare în primăriile din localitățile aflate în vecinătatea instituției rezidențiale, în școlile și centrele comunitare din regiune.

Ca urmare a acestei campanii, organizată în cadrul proiectului „Promovarea și monitorizarea drepturilor persoanelor cu dizabilități mintale în instituțiile rezidențiale neuropsihiatrice”, numărul apelurilor zilnice la serviciul Hotline pentru raportarea încălcării drepturilor persoanelor cu dizabilități a crescut de la cinci la zece. De cele mai multe ori, persoanele cu dizabilități s-au plâns pe faptul că sunt umilite de către angajații instituțiilor. În mod obișnuit, ca măsură de pedeapsă, angajații ar închide aceste persoane în camere izolate. Acum însă, „Keystone Moldova” și partenerii săi se străduiesc să găsească altfel de soluții, mai puțin restrictive, astfel încât să nu fie încălcate drepturile persoanelor cu dizabilități.

În paralel cu aceste activități, „Keystone Moldova” a demarat procesul de pregătire a specialiștilor din echipele mobile din Căușeni și Ștefan Vodă pentru acreditarea inițială a Serviciului. Pentru aceasta, au fost organizate două ateliere de lucru.

Primul atelier a fost axat pe elaborarea Planului de dezvoltare strategică pentru serviciul „Echipa mobilă”, perioada 2017-2022. A fost analizată starea de fapt a serviciilor de asistență socială pentru persoanele cu dizabilități, au fost identificate problemele-cheie cu care se confruntă acești oameni și au fost trasate acțiunile pentru următorii cinci ani, prin prisma necesității de a îmbunătăți calitatea vieții beneficiarilor. La al doilea atelier, Marcela Dilion-Strechie, manager de proiect, a prezentat procedurile de acreditare inițială a Serviciului Social „Echipa Mobilă”.

Proiectul „Promovarea și monitorizarea drepturilor persoanelor cu dizabilități mintale în instituțiile rezidențiale neuropsihiatrice” este finanțat de UE și realizat de Asociația „Keystone Moldova”, EASPD și AOPD. „Echipa mobilă” este parte a Proiectului UE „Servicii sociale adresate persoanelor cu dizabilități pentru susținerea măsurilor de promovare a încrederii între ambele maluri ale Nistrului”.

Ultimele oportunități