Skip to main content

Cu suportul Uniunii Europene, circa 650 de copii cu necesități speciale au beneficiat, în ultimii trei ani de zile, de acces la servicii inovatoare de suport și educaționale

07/12/2018

Cu suportul Uniunii Europene, circa 650 de copii cu necesități speciale, cu vârsta cuprinsă între 0-7 ani, din cinci regiuni ale țării au beneficiat de suport și acces la servicii inovatoare care au contribuit la bunăstarea și incluziunea lor. Copiii au participat, alături de părinți, la patru programe de suport și educație: Comunicarea prin Muzică, Mellow Parenting, Portage și Makaton. Acestea au fost desfășurate, timp de trei ani, de AO ”Parteneriate pentru fiecare copil” /PPFC/, într-un proiect finanțat de UE, în raioanele-pilot: Cahul, Călărași, Fălești, Nisporeni și Ungheni.

Rezultatele proiectului ”Sporirea accesului copiilor cu necesități speciale la servicii comunitare de suport și educație în primii ani de viață” au fost prezentate, vineri, 7 decembrie curent, la o conferință națională, la care au participat partenerii și beneficiarii proiectului.

Valentin Crudu, șef al Direcției Învățământ General, MECC a subliniat în deschiderea evenimentului că ”Succesul poate veni doar atunci când eforturile sunt comune. Atunci când vorbim despre copil nu putem să îl împărțim pe domenii: educație, protecție socială, sănătate, sau să afirmăm că doar administrația locală este responsabilă de bunăstarea și siguranța copilului. Rezultatele acestui proiect demonstrează că în centrul tuturor acțiunilor a fost copilul și familia acestuia”, a spus domnul Crudu.

La rândul său, Marco Gemmer, șef al Secției Operațiuni, Delegația Uniunii Europene în RM, a apreciat efortul depus de toți partenerii acestui proiect. ”Vă mulțumim că ați oferit tot suportul copiilor care nu au avut privilegiul de a fi sănătoși și ați făcut astfel ca și ei să fie parte a societății. Într-o comunitate incluzivă este foarte important să avem grijă ca toți să beneficieze de drepturi egale”.

Potrivit lui Corneliu Țăruș, șef al Direcției Politici de Protecție a Drepturilor Copilului și Familiilor cu Copii, MSMPS în ceea ce privește politicile de protecție a copilului miza principală în politica actuală este dezvoltarea intervenției timpurii, la nivel comunitar, care pot preveni riscurile pentru copii. ”Pe de altă parte, este foarte important să avem suficiente resurse pentru a oferi suport copiilor care necesită incluziune, care începe în familie, școală, comunitate. În bugetul de stat au fost prevăzute resurse financiare în acest sens, iar noi ca reprezentanți ai autorității centrale vom depune toate eforturile ca aceste programe să fie replicate la nivel național, pentru ca toți copiii să poată beneficia de ele”.

Daniela Mămăligă, directorul PPFC, a mulțumit Delegației Uniunii Europene în RM pentru finanțarea acestei inițiative, pentru faptul că este receptivă la problemele familiilor și copiilor și pun ca prioritate aceste segmente pe lista de asistență pe care o oferă Republicii Moldova. ”Datorită  suportului oferit, Parteneriate pentru fiecare copil a reușit să aducă în țară aceste patru programe inovative, care de fapt în anul 2016 lipseau. Datorită eforturilor comune, astăzi, suntem la o etapă la care putem să spunem că în 5 raioane ale țării aceste programe sunt viabile, iar impactul pozitiv al acestora le simt, în primul rând, copiii și familiile lor”.        

Astfel, ca urmare a implementării proiectului:

  • cca 600 de copii cu necesități speciale, din cele 5 raioane au învățat prin intermediul Programului Comunicare prin Muzică, să comunice și să-și exprime mai ușor emoțiile;
  • 16 copii cu necesități speciale au fost incluși în Programul Portage de asistență și suport în educație la domiciliu;
  • 30 de copii cu probleme în comunicare au fost incluși în Programul Limbajului Makaton, adaptat la contextul Republicii Moldova;
  • 106 mame au fost sprijinite să-și îmbunătățească abilitățile părintești și relațiile cu copiii lor în cadrul Programului de educație parentală ”Mellow Parenting”;
  • 424 de părinți au fost susținuți să-și îmbunătățească cunoștințele și abilitățile în înțelegerea nevoilor copiilor lor și au fost ajutați să acceseze serviciile de asistență corespunzătoare;
  • Cca 100 de profesioniști din domeniul educaţiei, asistenţei sociale şi ONG au fost formați în prestarea programelor de suport pentru copii cu necesități speciale şi familiile lor;
  • 34 de practicieni au fost formați pentru aplicarea programului Portage, 41 de profesioniști din 18 grădinițe și Serviciul de Asistență Psihopedagogică au fost formați pentru implementarea programului Comunicare prin muzică, 12 practicieni, la nivel naţional, au fost instruiți în aplicarea Limbajului Makaton;
  • Programele noi au fost adaptate la contextul național și integrate în cadrul legal și instituțional existent; factorii de decizie şi profesioniștii din domeniile asistență socială și educație din cele 5 raioane-pilot au stabilit mecanisme eficiente de cooperare și parteneriat cu familia, precum și au învățat tehnici de suport în lucru cu copilul şi familia pentru a identifica și interveni de timpuriu în viaţa problemei copiilor;
  • Șase ONG-uri, de pe ambele maluri ale Nistrului, au beneficiat de granturi mici, în valoare de 4500 Euro fiecare pentru desfășurarea activităților de dezvoltare a modelelor de suport și intervenție timpurie pentru copiii cu vârsta 0-7 ani cu necesități speciale;
  • Au fost desfășurate campanii de sensibilizare și informare privind necesitatea sporirii accesului la servicii de suport și educaționale, a copiilor cu necesități speciale, de la o vârstă cât mai timpurie, acesta fiind un obiectiv fundamental pentru realizarea drepturilor copilului.

Proiectul ”Sporirea accesului copiilor cu necesități speciale la servicii comunitare de suport și educație în primii ani de viață” a fost desfășurat de AO ”Parteneriate pentru fiecare copil”, în colaborare cu consorțiul format din Organizațiile MellowParenting și HealthProm din Marea Britanie, cu susținerea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și a administrațiilor publice locale din cele cinci raioane beneficiare ale proiectului. Proiectul în valoare totală de 680,000 euro a fost finanțat de Uniunea Europeană.

Ultimele oportunități