Skip to main content

A fost lansat un nou instrument pentru documentarea violenței în bază de gen

25/07/2019

Pe 17 iulie 2019, în cadrul unei mese rotunde, Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria”, Asociația Promo-LEX și Asociația Împotriva Violenței „Casa Mărioarei” au lansat Ghidul practic „Documentarea violenței în bază de gen”.

Autoarea ghidului, Ludmila Popovici, spune că lucrarea reprezintă un instrument practic de lucru în procesul de documentare a violenței în bază de gen care descrie în detaliu problematica „ … sper ca acest ghid să devină un instrument comun pentru cei care lucrează într-un domeniu atât de important și dificil precum asistența victimelor violenței în familie.  Acest ghid vine să completeze cadrul informațional și metodic existent și să sprijine inițiativele de îmbunătățire a situației cu privire la violența în bază de gen în Republica Moldova.”

Ghidul oferă specialiștilor din diferite domenii informație amplă despre documentarea cazurilor de violență, care afectează toate domeniile vieții victimei – fizic, mintal, spiritual, economic, social, cultural. Pe de altă parte, ghidul oferă instituțiilor de învățământ, care pregătesc cadre sau asigură instruirea continuă, o viziune nouă și mai largă cu privire la violența în bază de gen, în special în ceea ce ține de centrarea pe victime și pe traume sau de abordare interdisciplinară în asistența și documentarea cazurilor.

Ghidul în format electronic poate fi accesat aici

Ghidul a fost elaborat în cadrul Proiectului „Promovarea respectării drepturilor femeilor în Moldova prin combaterea violenței în bază de gen”, implementat de către Asociația Promo-LEX, Asociația Împotriva Violenței „Casa Marioarei” și Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria”, susținut financiar de către Uniunea Europeană. Obiectivul general al proiectului este de a spori respectarea drepturilor femeilor în Moldova prin combaterea violenței în bază de gen.

În poză sunt reprezentanții Asociațiilor Promo-LEX, Asociației Împotriva Violenței „Casa Marioarei”, Centrului de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria”, precum și participanții din cadrul evenimentului (reprezentanți ai instituțiilor și autorităților publice și ONG-uri).

Pentru informații, contactați:
Inga STEGARESCU, Ofițer de presă al Asociației Promo-LEX
GSM: 069 26 96 84;
E-mail: inga.stegarescu@promolex.md

Eduard PESENDORFER, Manager de Proiect

Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova

Tel.: (0 22) 505 210

Eduard.PESENDORFER@eeas.europa.eu

Ultimele oportunități