Skip to main content

Seminar de instruire a Șefilor Oficiilor Teritoriale din cadrul Cancelariei de Stat privind implementarea în practică a Codului administrativ

19/12/2019

În perioada 4-5 noiembrie 2019, Șefii Oficiilor Teritoriale și unii angajați ai Cancelariei de Stat au participat la un seminar de instruire, organizat de Proiectului UE „Sprijin în procesul de reformă a administrației publice în Republica Moldova”, în scopul fortificării capacităților privind implementarea în practică a Codului administrativ al Republicii Moldova, intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2019.

Evenimentul s-a desfășurat în satul Costești, r-nul Ialoveni, timp de 2 zile consecutive.

Obiectiveleseminaruluideinstruireaufostfamiliarizareaparticipanțilorcu reglementările Codului administrativ și analizarea sistemică a acestora, dezvoltarea abilităților practice de subsumare a situațiilor concrete în prevederile Codului administrativ și de realizare a unei proceduri administrative, precumșiproiectareaactivitățiiprocesualeînproceduracontenciosuluiadministrativ. De asemenea, participanții au avut posibilitatea să lucreze cu studii de caz și să se implice în dezbateri interactive prin adoptarea practicii judiciare în mod uniform în domeniul cazurilor administrative.


Aceasta este a treia sesiune de instruire pentru funcționarii Oficiilor Teritoriale, primele două fiind desfășurate în lunile august și septembrie curent. Seminarele au fost organizate în cadrul Proiectului „Sprijin în procesul de reformă a administrației publice în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană.

Șef proiect: Baiba Petersone, petersone@cpmconsulting.eu

Ultimele oportunități