Skip to main content

Seminar online „Prevenirea torturii şi altor pedepse şi tratamente inumane sau degradante”

24/09/2020

În scopul combaterii torturii în Republica Moldova, în cadrul Instrumentului European pentru Democraţie şi Drepturile Omului, Institutul pentru Democraţie în parteneriat cu Institutul Naţional al Femeii din Moldova ,,Egalitate” şi Centrul Media din Transnistria, cu sprijinul Uniunii Europene, a demarat proiectul ,,Toţi împreună vom spune NU torturii în Republica Moldova: societatea civilă  împotriva torturii”.

Din cauza pandemiei de COVID-19, majoritatea seminarelor au început să se desfășoare online. Astfel, seminare online au avut loc pe 26 iunie, 21 iulie, 28 iulie, 29 iulie, 04, 12, 21  și 22 august 2020 etc.  

Deţinuţii din custodia Penitenciarului nr.1-Taraclia au participat în zilele de 21 și 22 august 2020,  la un seminar informativ online la tema „Prevenirea torturii şi altor pedepse şi tratamente inumane sau degradante”.

Instruirea a fost desfășurată de reprezentații Asociației Obștești „Institutul pentru Democrație”, în scopul sporirii nivelului de informare în rândul condamnaţilor la tema interdicţiei torturii față de persoanele aflate în detenţie.

Experții au informat deţinuţii despre adresele de contact, serviciile şi tipurile de asistenţă acordate de cele 3 Centre de asistenţă juridică, psihologică şi de reabilitare a victimelor torturii, precum și au explicat noţiunea de „tortură”, efectele negative ale acestui fenomen, precum şi diferenţa dintre actele de rele tratamente.

Astfel, persoanele private de libertate au fost informate despre standardele naționale, internaționale și regionale de prevenire a relelor tratamente, cauzele, consecințele și posibilele soluții în cazurile de tortură, prevenirea torturii în instituțiile penitenciare dar și reabilitarea victimelor torturii.

Participanţii au fost deschişi pentru comunicare şi procesul de învăţare. Aceştia au menţionat că, ar fi oportune diverse întruniri cu experţii, cel puţin anuale. În concluzie, participanţii au mulţumit organizatorilor şi donatorului pentru oportunitatea respectivă. Eficienţa ridicată şi relevanţa seminarelor desfăşurate de Institutul pentru Democraţie, a condiţionat necesitatea organizării acestora şi în 2021.

Seminar online

Ultimele oportunități