Skip to main content

PROIECTUL UE „DEZVOLTAREA ZONELOR RURALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA” CONTRIBUIE LA DEZVOLTAREA LANŢURILOR VALORICE ÎN DOMENIUL AGROALIMENTAR, ÎN SPECIAL ÎN SECTORUL SOIEI

24/11/2020

Prima componentă a proiectului UE „Dezvoltarea zonelor rurale în Republica Moldova” (în continuare – DevRAM) se concentrează pe creșterea competitivităţii sectorului agroalimentar prin integrarea în lanţurile valorice interne și globale, în special în sectorul soiei.

Scopul acestei componente este creșterea volumului de producţie, cât și a exportului de soia și produse din soia, în special cele fără OMG. Dezvoltarea lanţurilor valorice în sectorul soia înseamnă dezvoltarea unor sisteme agricole și alimentare bune care să aducă beneficii economice, ecologice și sociale mari. Uniunea Europeană a acordat circa 3 milioane de euro acestui proiect, care este implementat de Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare în consorţiu cu Asociaţia Austriacă Donau Soja International și ONG-ul moldovenesc Pro Didactica.
Asociaţia Donau Soja instruiește fermierii din Republica Moldova în domeniul tehnologiilor ecologice în agricultură, elaborarea planurilor de afaceri, oferind suport tehnologic și transfer de know-how, distribuirea seminţelor de soia și platforme de probă ale câmpurilor de soia, acces la pieţele de export din UE și certificarea produselor. În același timp, susţine dezvoltarea capacităţii tehnice a ţării prin contribuţia la dezvoltarea strategiilor și standardelor agricole naţionale,  ferind transfer de cunoștinţe către factorii de decizie în domeniu, cât și agronomii locali.
Un sprijin substanţial se oferă pentru reformarea  nvăţământului profesional agricol din Moldova prin revizuirea standardelor ocupaţionale și de calificare, a programelor, prin consolidarea capacităţilor instituţiilor ÎPT și conectarea educaţiei agricole cu comunitatea de afaceri.
Creșterea calităţii cursurilor de educaţie și formare, a imaginii pozitive a educaţiei și formării profesionale va atrage noi studenţi, iar pregătirea lor corespunzătoare pieţii muncii și cererii din partea mediului de afaceri, va contribui și la reducerea șomajului, a fluxului de cetăţeni care părăsesc ţara în căutarea unui loc de muncă și a ratei populaţiei cu risc de sărăcie, vulnerabilitate sau excluziune socială. O serie de ateliere și activităţi de instruire, echipamente școlare sunt furnizate de către Centrul Educaţional Pro Didactica.
În ultimul semestru, Donau Soja a cumpărat o nouă mașină de semănat pentru Institutul Selecţia din Bălţi; a efectuat studiul sociologic asupra “Percepţiei și gradului de acceptare a populaţiei a produselor modificate genetic în RM”; a prezentat experţilor rezultatele din câmpurile demo de soia din 2020; a organizat instruirea fermierilor cu privire la alfabetizarea financiară și planificarea afacerilor, precum și accesul la finanţare și compensare; a realizat un studiu de fezabilitate pentru investiţie într-o instalaţie locală de prelucrare a soia.
În ceea ce privește aspectul educaţional al proiectului, Centrul Educaţional Pro Didactica a renovat un nou laborator în școala profesională tehnică din Svetlîi, pentru elevii de la specialitatea „Electrificarea agriculturii”; a prezentat într-un atelier intersectorial noile strategii pentru îmbunătăţirea educaţiei agricole pentru specialităţi în agronomie, tehnologie a produselor de origine vegetală. Au fost elaborate și aprobate noi programe și materiale de sprijin pentru agricultura ecologică pentru 25 de profesii și specialităţi din domeniul formării profesionale tehnice în agricultură și au fost instruiţi 20 de profesori. Au fost revizuite standardele de calitate a curriculumului și prezentate profesorilor din cadrul instituţiilor profesional tehnice, într-o sesiune on-line, cu participarea a 12 profesori ÎPT. Metodologia pentru dezvoltarea standardelor ocupaţionale a fost actualizată și aprobată prin Hotărârea Guvernului #678 din 10 septembrie 2020. De asemenea, 6 standarde ocupaţionale – tehnician în industria alimentară, operator de linie în industria alimentară, tehnician mecanic, felcer veterinar, conducător de mașini, tehnician de asigurare a calităţii au fost dezvoltate de Comitetul Sectorial Agroinvest și au început să fie implementate de Ministerul Educaţiei, Cercetării și Culturii din Republica Moldova.

Au fost lansate și au fost interconectate cu portalul web oficial al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului din Republica Moldova; a fost produs un film de promovare a educaţiei profesional tehnice în Moldova cu participarea IÎPT și a comunităţii de afaceri, ACO Chișinău și Delegaţia UE în Republica Moldova. Filmul va fi difuzat pe canalele TV și pe reţelele de socializare pentru a atrage mai mulţi studenţi din domeniu. Școala Profesională din Bubuieci va lansa un nou program de educaţie continuă – „Bucătăria vegană și vegetariană”. Acesta va fi integrat în procesul de formare profesională pentru specialitatea „Chef”, pe baza curriculumului elaborat.
Pentru semestrul următor, DevRAM a planificat mai multe activităţi și evenimente care vor duce la atingerea principalelor noastre obiective de creștere a competitivităţii sectorului agroalimentar și îmbunătăţirea instituţiilor de învăţământ profesional tehnic și a imaginii acestora pentru studenţii moldoveni.

Ultimele oportunități