Skip to main content

CASMED: ECHIPAMENT DIGITAL NECESAR OFERIT PROMT DE CĂTRE UNIUNEA EUROPEANĂ

Cererea pentru servicii sociale şi medicale a crescut exponenţial în Republica Moldova de la începutul pandemiei COVID-19 şi de la introducerea stării de urgenţă în ţară. În timp ce sectorul medical din Republica Moldova se lupta să facă faţă fluxului de pacienţi, organizaţiile societăţii civile au trebuit să se implice şi să împartă povara colegilor lor din sectorul public.

Centrul de Asistenţă Socio-Medicală la Domiciliu „CASMED” a fost printre cei care au venit în ajutor şi s-au implicat activ în acţiunile întreprinse ca răspuns la pandemie. Chiar dacă este una dintre cele mai mari organizaţii care prestează servicii socio-medicale de îngrijire la domiciliu în peste 50 de localităţi din regiunea de Nord a Republicii Moldovei, CASMED şi-a extins echipa de profesionişti pentru a satisface cererea de servicii sociale şi medicale care a crescut cu 20%.

Periodic, peste cei 50 angajaţi ai organizaţiei obişnuiau să se întâlnească pentru a discuta reuşitele, provocările, dar şi pentru a participa la instruiri de dezvoltare profesională. CASMED a fost nevoită să suspende toate activităţile de instruire şi şedinţele de lucru cu personalul. Organizaţia întâmpina dificultăţi de a răspunde la necesităţile de formare a angajaţilor deoarece resursele din activitatea generatoare de venituri şi donaţiile private au dispărut complet în această perioadă, iar cele disponibile au fost distribuite pentru serviciile furnizate.

Equal Rights and Independent Media – ERIM (anterior IREX Europe) a oferit asistenţă tehnică şi digitală organizaţiilor societăţii civile în cadrul proiectului „COVID 19: Rezilienţa şi Durabilitatea Societăţii Civile”, echipând sala de conferinţe CASMED cu tablă interactivă, proiector, cameră web, microfon şi difuzoare.

Folosind echipamentul, în perioada 14-16 şi 17-18 decembrie, peste 65 de angajaţi ai CASMED au discutat despre cum să recunoască stresul, care sunt consecinţele stresului la locul de muncă şi cum să îl prevină. De asemenea, s-au concentrat asupra modului de a-şi proteja propria sănătate şi a beneficiarilor de infecţia COVID-19.

Participanta Ludmila Guilă, asistentă socială, a menţionat: „Atunci când munceşti direct cu oamenii, eşti expus inclusiv mesajelor negative care te afectează emoţional şi psihologic. Trainingul la care am participat mă va ajuta să fac faţă mai uşor provocărilor cu care mă întâlnesc în cadrul activităţii zi de zi, pentru că am înţeles ce paşi trebuie să fac atunci când mă simt obosită şi cum să mă relaxez, cum să-mi organizez ziua ca să nu mă epuizez şi să-mi păstrez o stare bună de spirit”.