Skip to main content

REPUBLICA MOLDOVA ÎŞI FORTIFICĂ CAPACITĂŢILE DE ATENUARE ŞI ADAPTARE LA SCHIMBĂRILE CLIMATICE, CU SPRIJINUL UNIUNII EUROPENE ŞI PNUD

20/01/2021

Republica Moldova va avea un sistem de monitorizare, verificare şi raportare (MRV) a schimbărilor climatice mai robust şi o lege care va suprima treptat utilizarea aşa-numitelor gaze-F. Proiectele celor două documente au fost consultate astăzi cu reprezentanţi ai instituţiilor publice, societatea civilă, academică, mediul de afaceri şi jurnalişti de mediu.

Modificările la hotărârea de Guvern privind sistemul MRV şi proiectul de lege privind suprimarea hidrofluorocarburilor sau gazelor-F au fost elaborate cu sprijinul proiectului EU4Climate, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de PNUD.

Astfel, sistemul de monitorizare, raportare şi verificare privind politicile şi măsurile de atenuare va fi completat cu cerinţele de raportare a progresului înregistrat în implementarea Contribuţiei Naţionale Determinate (CND) şi a Strategiei de dezvoltare cu emisii reduse de carbon pe termen lung. Totodată, Republica Moldova se va obliga să prezinte raportul bienal privind implementarea Acordului de la Paris o dată la doi ani până către 31 decembrie 2023 şi un raport bienal de transparenţă, o dată la doi ani, începând cu 1 ianuarie 2024.

Modificările respective transpun în legislaţia naţională aquis-ul comunitar, iar elaborarea acestor rapoarte va fi sprijinită de Fondul Global de Mediu.

Schimbările care afectează în prezent clima planetei transformă lumea. Oamenii de ştiinţă avertizează că, dacă nu se iau măsuri urgente, până în 2060 încălzirea globală va depăşi probabil cu mai mult de 2°C nivelurile preindustriale, iar această depăşire ar putea ajunge chiar la 5°C până la sfârşitul secolului.

Proiectul legii privind gazele-F sau hidrofluorocarburile conţine reglementări privind sistemul de autorizare a importului acestor substanţe şi a echipamentelor care funcţionează pe baza lor, prevenirea scurgerilor, introducerea programelor de formare si certificare a intreprinderilor şi personalului, raportarea datelor privind importul si consulmul acestor substanţe. Legea este un instrument de realizare a obligaţiunilor ţării în cadrul Protocolului de la Monteal/Amendamentul de la Kigali, care prevede obligaţia Republicii Moldova de a îngheţa consumul gazelor-F la nivelul de bază între anii 2024 şi 2028, iar apoi reducerea treptată a consumului cu 80% către anul 2045. Gazele-F nu afectează stratul de ozon, însă au un potenţial de încălzire globală de până la 14 000 de ori mai înalt decât CO2. Eliminarea acestora din sistemele de răcire şi refrigerare va permite reducerea încălzirii globale cu până la 0.5 grade Celsius.

Iniţiativa EU4Climate este finanţată de Uniunea Europeană şi implementată de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Proiectul sprijină ţările în punerea în aplicare a Acordului de la Paris privind schimbările climatice şi îmbunătăţirea politicilor şi legislaţiei privind clima. Ambiţia sa este de a limita efectele climatului şi de a face cetăţenii mai rezistenţi la ele. Acesta va ajuta ţările din Parteneriatul Estic să integreze obiectivele privind emisiile reduse şi rezistenţa la climă în politicile şi planurile de dezvoltare, pentru a îmbunătăţi şi consolida politicile climatice şi alinierea legislativă.

Pentru informaţii suplimentare: https://www.md.undp.org/content/moldova/ro/home/presscenter/pressreleases/2020/republica-moldova-ii-intretecapacitile- de-atenuare-i-adaptare-l.html

Ultimele oportunități