17 ORGANIZAŢII ALE SOCIETĂŢII CIVILE, BENEFICIARE DE GRANTURI OFERITE DE UE, AU FĂCUT SCHIMB DE EXPERIENŢĂ PRIVIND MANAGEMENTUL DEŞEURILOR SOLIDE
În data de 12 februarie 2021, la Chişinău 17 organizaţii beneficiare ale Programului de granturi locale al UE s-au întrunit să discute bunele practici şi lecţiile învăţate de implicare şi implementare în parteneriat cu autorităţile publice a proiectelor de gestionare a deşeurilor. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia pentru Guvernare Eficientă şi Responsabilă AGER şi AO „HABITAT”, în calitate de parteneri ai proiectului „Abilitarea cetăţenilor în Republica Moldova” finanţat de Uniunea Europeană.
La eveniment au participat 38 persoane, inclusiv reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Inspectoratului pentru Protecţia Mediului şi Agenţiei de Mediu, primari, experţi în domeniul managementului deşeurilor solide şi 17 organizaţii ale societăţii civile (OSC).
Experienţa discutată a demonstrat că există bune parteneriate între OSC, grupurile de acţiune locală şi autorităţile locale pentru crearea şi îmbunătăţirea acestor servicii locale.
În încheierea evenimentului, Tamara Guvir, expertă naţională de mediu, a venit cu câteva recomandări pentru OSC şi autorităţi, inclusiv identificarea în comun a grupurilor vulnerabile şi stabilirea tarifelor preferenţiale pentru acestea, organizarea campaniilor de sensibilizare privind consecinţele arderii deşeurilor, precum şi la efectele nerespectării regulilor existente de gestionare a deşeurilor.
Evenimentul este primul dintr-un ciclu total de şase evenimente tematice organizate de AGER şi AO „Habitat”. Evenimente similare vor fi organizate şi de alţi parteneri ai proiectului „Abilitarea cetăţenilor în Republica Moldova” în regiunile Nord, Sud şi ATU Găgăuzia.
Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin al Uniunii Europene, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetăţenilor în Republica Moldova” (2019-2021), finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ).