Skip to main content

PREMII EUROPENE PENTRU SOCIETATEA CIVILĂ DE ZIUA INTERNAŢIONALĂ A DREPTURILOR OMULUI

12/01/2022

Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova a găzduit evenimentul tradiţional de înmânare a premiilor europene anuale organizaţiilor societăţii civile. Evenimentul a avut loc cu prilejul Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului, marcată în fiecare an la 10 decembrie pentru a spori gradul de conștientizare a principiilor egalităţii și nediscriminării, care stau la temelia drepturilor omului.

Egalitatea, incluziunea și nediscriminarea – un model de dezvoltare bazat pe drepturile omului – constituie o modalitate eficientă de a reduce inegalităţile și de a contribui la o viaţă mai bună a cetăţenilor. Prin urmare, în fiecare an, Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova premiază rezultatele tangibile ale iniţiativelor finanţate de UE, implementate de organizaţiile societăţii civile la nivel naţional și local, care au avut un impact pozitiv și de durată asupra democraţiei, dezvoltării economice și coeziunii sociale în comunităţile din Republica Moldova.

În cadrul ediţiei din anul 2021, „Premiile Europene pentru Societatea Civilă – Drepturile Omului” au fost acordate reprezentanţilor organizaţiilor societăţii civile pentru rezultate obţinute la nivel local și naţional, în felul următor: Premiul pentru o economie mai puternică a fost acordat Asociaţiei Femeilor de Afaceri din Bălţi, Premiul pentru libertatea presei și lupta împotriva discursului instigator la ură a fost acordat portalului de știri Ziua de Azi din Cahul, iar Premiul pentru protecţia drepturilor minorităţilor a fost oferit Platformei Tineretului pentru Solidaritate Interetnică din Moldova (Minority Youth Moldova).

„De munca lor asiduă, de activitățile organizațiilor societății civile, care au fost premiate astăzi, au beneficiat numeroși cetățeni din diverse comunități, prin oferirea oportunităților economice pentru o viață demnă, prin lupta pentru libertatea presei și împotriva discursului instigator la ură și prin protejarea drepturilor persoanelor care aparțin minorităților naționale din diferite părți ale țării. Anume acesta este motivul, pentru care noi, Echipa Europa, vom continua să sprijinim activitatea organizațiilor societății civile din Republica Moldova. Ziua Internațională a Drepturilor Omului este pentru noi toți un prilej de a ne aminti că putem reuși doar cu eforturi comune, deoarece împreună suntem mai puternici!”

a declarat Jānis MAŽEIKS, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

Ceremonia de premiere a fost difuzată pe platformele online ale Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova (Facebook – aici și YouTube – aici) și pe platformele mass media naționale.

Informaţii de context

Sprijinul Uniunii Europene oferit organizațiilor societății civile din Republica Moldova

Uniunea Europeană sprijină în prezent 22 de proiecte mari, implementate de organizațiile societății civile din Republica Moldova, în valoare de aproximativ 22 de milioane de euro. Datorită acestor proiecte, peste 1.500 de persoane vulnerabile beneficiază de 30 de servicii sociale care au fost deschise pentru acestea în diverse localități. Totodată, peste 800 de persoane vulnerabile beneficiază de servicii și produse gratuite generate de cele peste 15 întreprinderi sociale (inclusiv șase create pe malul stâng al Nistrului), care au creat 59 de locuri de muncă pentru persoanele defavorizate. Totodată, peste 70 de întreprinderi mici, inițiate de tineri, au fost sprijinite de UE, contribuind la crearea a 84 locuri de muncă. Aceste inițiative au permis unui număr mare de oameni să-și îmbunătățească calitatea vieții și au contribuit la o incluziune mai bună în comunitățile din care fac parte. Pentru mai multe detalii, va rugăm să accesați: www.EU4Moldova.eu

Ultimele oportunități