CONSTATĂRI ȘI RECOMANDĂRI PROMO-LEX ÎN CONTEXTUL MONITORIZĂRII ACHIZIŢIILOR PUBLICE AFERENTE STRATEGIEI DE DEZVOLTARE A POLIŢIEI
În contextul implementării Strategiei de Dezvoltare a Poliției, Asociația Promo-LEX a efectuat monitorizarea și evaluarea achizițiilor publice realizate de Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției în perioada 2016-2020. Scopul misiunii de evaluare constă în a oferi o imagine obiectivă privind legalitatea, transparenţa, eficienţa şi eficacitatea achizițiilor de bunuri, servicii şi lucrări raportate la obiectivele din Strategie. În baza principalelor constatări experții au elaborat un Raport, publicat la 13 decembrie 2021.
Potrivit prevederilor acordului semnat în decembrie 2016 între Guvern și Uniunea Europeană, Republica Moldova urma să beneficieze de suport pentru reforma Poliției în valoare de 57 mil. de euro. De menționat că, în perioada supusă monitorizării suma alocațiilor bugetare din componenta suport pentru reforma Poliţiei a constituit 593,1 mil. de lei. Mijloacele financiare au fost gestionate de patru instituții: Inspectoratul General al Poliției (IGP), Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Centrul Integrat pentru Aplicarea Legii (CIPAL) şi Academia „Ştefan cel Mare” a MAI.
În total, din contul suportului bugetar au fost finanţate peste 300 de contracte, valoarea medie a unui contract fiind de circa 2 mil. de lei. În ansamblu, mijloacele financiar eau fost utilizate pe trei direcţii principale:
◊ construcția și renovarea sectoarelor de poliție, a izolatoarelor de detenție provizorie și a edificiilor subdiviziunilor IGP (33% sau circa 194 mil. de lei);
◊ achiziționarea infrastructurii și a echipamentelor TETRA (29% sau circa 175 mil. de lei);
◊ asigurarea Poliției cu mijloace de transport și reutilarea acestora (27% sau circa 161 mil. de lei).
Referindu-ne la repartizarea în cadrul instituțiilor, cele mai mari alocații din suportul bugetar, circa 86,5%, au revenit IGP (inclusiv subdiviziunilor acestuia), urmat de MAI (10%), Academia „Ștefan cel Mare” (3,3%) și CIPAL (circa 0,3%).
Implementarea Strategiei de Dezvoltare a Poliției a determinat majorarea semnificativă a volumului de achiziții efectuate pentru Poliție. Promo-LEX a constatat că insuficiența capacităților instituționale a generat provocări de timp și personal pentru IGP și MAI în inițierea și desfășurarea achizițiilor respective. Astfel, au fost identificate mai multe probleme în cadrul procedurilor de achiziții, printre care: nerespectarea principiului proporționalității în formularea cerințelor de calificare și selecție; carențe în elaborarea specificațiilor pentru bunuri, lucrări și servicii; admiterea conflictelor de interese; precum și o abordare ineficientă în formarea loturilor pentru achizițiile de bunuri. Totodată, a lipsit abordarea unică și eficientă în stabilirea termenelor de executare a contractelor. Aspectele de transparență au fost ignorate în diferite etape ale procesului de achiziții.
În scopul consolidării managementului achizițiilor publice, experții Promo-LEX au formulat o serie de recomandări care pot fi găsite la finalul raportului. Evaluarea achizițiilor publice aferente Strategie de Dezvoltare a Poliției a fost desfășurată în cadrul proiectului „Monitorizarea civică a reformei Poliției în Republica Moldova”, implementat de Asociația Promo-LEX în perioada 14 decembrie 2018 – 13 decembrie 2021, cu suportul financiar al Uniunii Europene și cofinanțat de către Fundația Est-Europeană din resursele acordate de Suedia.