Skip to main content

Peste 1000 de tineri au participat la Festivalul Tineretului de la Ungheni

Peste 1000 de tineri au participat la Festivalul Tineretului de la Ungheni luând parte în competiții de alergare, expoziții de desen și fotografie, organizate cu suportul Uniunii Europene.

Peste 1000 de tineri au participat la Festivalul Tineretului la Ungheni, eveniment desfășurat în contextul declarării anului 2022 Anul European al Tineretului și cu ocazia Zilei Naționale a Tineretului, care se sărbătorește tradițional în a doua duminică a lunii noiembrie.  

Festivalul a avut drept scop celebrarea și susținerea tinerilor ca promotori ai schimbării și a fost organizat de Primăria municipiului Ungheni, cu suportul Uniunii Europene, în cadrul programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, implementat de Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), program grație căruia Ungheniul s-a reconstruit și modernizat. 

Valeria Hanganu, Tânără Ambasadoare Europeană din Ungheni, s-a arătat convinsă că tinerii de la Ungheni vor continua să fie vocea comunității, contribuind astfel la modernizarea orașului și promovarea valorilor europene. 

„Mă bucur mult să văd astăzi atât de mulți tineri participanți la Festivalul Tineretului, confirmând încă o dată că vocea lor contează și datorită lor se produc schimbările în această regiune. Inițiativa Tinerii Ambasadori Europeni are ca scop să comunice despre oportunitățile oferitie de Uniunea Europeană Moldovei și de a încuraja implicarea civică a tinerilor.  

Cred că este foarte important ca tinerii să fie implicați civic, să cunoască și să beneficieze de toate oportunitățile disponibile lor pentru a se dezvolta personal, dar și a contribui la dezvoltarea comunității din care fac parte. Lucrând împrenă putem să ne asigurăm că orașul nostru e în continuă dezvoltare în pofida provocărilor pe care le avem în această perioadă, pentru că suntem mai puternici împreună!”, a menționat Valeria Hanganu, prezentă la eveniment.  

„Ungheniul este cu adevărat un oraș al tineretului, fiind, la moment, în topul localităților din Republica Moldova cu cel mai mare număr de tineri raportat la numărul total al populației. De aceea, organizarea aici a unui festival care să celebreze tinerii, promotori ai schimbărilor, este mai mult decât firească. Ne bucurăm că în acest demers al nostru ne sunt alături partenerii noștri tradiționali: Uniunea Europeană, UNICEF și PNUD.  Împreună, vrem să realizăm și de acum înainte lucruri frumoase în beneficiul municipiului Ungheni și al Republicii Moldova”, a menționat primarul municipiului Ungheni, Alexandru Ambros, în cadrul ceremoniei de deschidere a evenimentului.  

Tinerii au avut parte de un program divers și captivant, prin care organizatorii și-au propus să-i încurajeze să adopte un stil de viață sănătos, să fie creativi, să se implice activ în viața socială, culturală, sportivă și economică a municipiului Ungheni.   

„Ne bucurăm să putem contribui la dezvoltarea și integrarea tinerilor din Ungheni în viața socială și economică a orașului, încurajându-i astfel să fie ei motorul schimbărilor. Fiecare copil trebuie să aibă acces la activități de dezvoltare, educație și sănătate. De aceea, vom continua să susținem, alături de partenerii locali și PNUD, oportunitățile de incluziune și dezvoltare a tinerilor din Ungheni. Este important să investim inclusiv în crearea unei infrastructuri sociale moderne și prietenoase comunității de copii și adolescenți”, a declarat Jana Midoni, Ofițer de Educație a UNICEF în Republica Moldova. 

Copiii și adolescenții și-au expus lucrările în cadrul Expoziției de desen „Tinerii – ambasadorii schimbării”, dar și în cadrul Expoziției de fotografii „Tinerii în acțiune”. Totuși, cea mai importantă componentă a festivalului a fost competiția de alergare „Tinerețe 2022”, care a cuprins patru curse de alergare pe distanțe de 10 și 5,5 km. Competiția, la care participă anual sute de amatori ai sportului, are o istorie îndelungată, de 24 de ani. 

Sportivii amatori și de performanță au primit trofee, medalii și diplome de participare pentru rezultatele obținute. Parte din program a fost și târgul produselor locale și meșteșugărești, un joc interactiv cu întrebări despre UE și tineri, precum și un concert cu participarea tinerelor talente din Ungheni și artiștilor naționali. 

Menționăm că în ultimii patru ani, grație sprijinului oferit de Uniunea Europeană în cadrul programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, a fost renovată una dintre cele mai mari și mai vechi grădinițe din Ungheni – „Tereza Sobolevschi”, fiind oferit un suport financiar de 2,8 milioane de lei. La fel, de sprijinul Uniunii Europene a beneficiat și grădinița „Delia”, care a fost dotată cu mobilier, materiale didactice și jucării cognitive în valoare de 310.000 MDL (16.763 EUR). Grădinița s-a redeschis după ce a fost închisă timp de 10 ani și poate găzdui 130 de copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 7 ani. 

Programul „EU4Moldova: Regiuni-cheie” (2019-2024) sprijină dezvoltarea inteligentă, incluzivă și durabilă în Cahul și Ungheni pentru a asigura o calitate mai bună a vieții și noi oportunități pentru cetățeni. Programul are un buget total de 23,3 milioane de euro, este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).