Skip to main content

Un nou proiect finanțat de UE a fost lansat pentru a consolida responsabilitatea socială a autorităților locale și centrale din Moldova

04/01/2023

Proiectul EU4Accountability a fost lansat oficial pe 27 septembrie 2022 la Europe Café – Centrul de Informare al Uniunii Europene din Chișinău, cu participarea reprezentanților UE, autorităților publice locale din Republica Moldova și organizațiilor societății civile.

Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, a declarat: „Astăzi lansăm proiectul EU4Accountability în 10 raioane din Republica Moldova. Uniunea Europeană investește 1,5 milioane de euro pentru a consolida responsabilitatea socială a autorităților locale și centrale din Republica Moldova, prin suportul direcționat către societatea civilă. Acest proiect va oferi granturi organizațiilor societății civile pentru a susține participarea acestora la dialogul politic și pentru a monitoriza activitatea autorităților publice. În același timp, proiectul va facilita implicarea cetățenilor în problemele esențiale și le va da posibilitatea de a-și exercita influența dincolo de votul în alegeri, ceea ce, la rândul său, va consolida democrația în Republica Moldova.”

Proiectul EU4Accountability își propune să sprijine organizațiile societății civile (OSC) din 10 raioane pentru a influența autoritățile locale prin participarea activă la procesul decizional pentru a răspunde mai bine nevoilor oamenilor. 60 de ONG-uri vor învăța cum să se implice în procesul de elaborare a bugetelor și politicilor locale, ceea ce va contribui apoi la o mai bună reflectare a nevoilor comunităților locale și la creșterea responsabilității sociale. Proiectul este implementat de un consorțiu format din trei organizații: Parteneriatul European pentru Democrație (EPD), Asociația Europeană pentru Democrație Locală (ALDA) și ONG-ul ceh People in Need (PIN) în perioada 2022- 2024.

Organizațiile societății civile din raioanele Cahul, Cimișlia, Comrat, Fălești, Florești, Glodeni, Rîșcani, Strășeni, Ștefan Vodă și Telenești, selectate în urma unui concurs deschis de participare, beneficiază în prezent de un program de dezvoltare a capacităților pentru a învăța cum să implementeze propriul proiect de monitorizare a politicilor publice, să consolideze mecanismele de responsabilitate socială și de promovare a bunelor practici, să faciliteze învățarea de la egal la egal, schimbul de experiență și crearea de rețele între OSC-urile locale. Programul de dezvoltare a capacităților – livrate de către ONG-urile Caroma Nord, Clinica Juridică din Bălți, Agenția pentru Dezvoltare Regională (AO ADR) „Habitat” și Pro Parteneriate – este implementat în cadrul unor sesiuni comune cu autoritățile publice locale (APL) pentru dezvoltarea culturii de colaborare și alianțelor pentru schimbare între APL- OSC. Formarea este structurată în jurul dezvoltării capacității organizaționale și a competențelor tehnice pentru îmbunătățirea responsabilității sociale, cu sesiuni privind bugetarea participativă, buna guvernare, comunicarea cu exteriorul, gestionarea proiectelor și schimburi de bune practici.

EU4Accountability promovează conceptul de responsabilitate socială în rândul cetățenilor, al membrilor societății civile și al reprezentanților autorităților publice locale, explicând beneficiile responsabilității sociale în practică. Beneficiile sunt vizibile odată ce societatea civilă își înțelege mai bine rolul – de a examina proiectele de decizii publicate de autoritățile locale și de a veni cu propuneri în cadrul dezbaterilor publice, de a solicita alocarea bugetului local în funcție de nevoile reale ale cetățenilor, totodată observând dacă serviciile publice sunt de bună calitate și de a solicita îmbunătățiri atunci când sunt necesare.

EU4Accountability prevede, de asemenea, oferirea de granturi OSC-urilor din cele 10 raioane vizate de proiect pentru a pune în aplicare procesele de responsabilitate socială la nivel local. În acest fel, OSC- urile vor putea participa mai eficient la planificarea comunitară, deoarece vor fi confirmați drept actori legitimi pentru a se implica în guvernarea democratică locală.

În paralel, pe parcursul următoarelor 18 luni, OSC Centrul de Politici și Reforme (CPR Moldova) din Moldova va desfășura un dialog politic participativ la nivel național privind mecanismele de responsabilitate socială, pentru a îmbunătăți cadrul politic, care să conducă la o participare sporită a cetățenilor și la o mai mare responsabilitate a autorităților publice. CPR Moldova va încerca să construiască un consens în jurul unei evaluări comune a domeniului de politici pentru a depăși lacunele de politici.

Este oportun ca societatea civilă și reprezentanții APL să se angajeze în responsabilitatea socială, deoarece aceasta cuprinde mai multe domenii de politică relevante pentru progresul democratic al țării: integritatea instituțiilor statului, receptivitatea la nevoile cetățenilor, crearea instituțională care asigură participarea publică, politici sociale eficiente și abordarea priorităților de dezvoltare locală, pentru a numi doar câteva dintre acestea.

Acest lucru este cu atât mai relevant cu cât Republica Moldova a primit oficial statutul de candidat la Uniunea Europeană, iar una dintre prioritățile identificate de Comisia Europeană pentru aderarea Moldovei este creșterea implicării societății civile în procesele decizionale la toate nivelurile. Prin conlucrarea OSC-urilor și a instituțiilor publice din întreaga țară pentru a conveni asupra unei evaluări comune a domeniului de politici, CPR Moldova va colecta dovezi politice privind responsabilitatea socială și, ulterior, va permite părților interesate să semneze o foaie de parcurs pentru reformă în vederea îmbunătățirii cadrului de politici.

Ultimele oportunități