Skip to main content

Rețeaua donatorilor anticorupție, reunită la Chișinău

04/01/2023

Membrii rețelei neformale a partenerilor de dezvoltare activi în domeniul anticorupției s-au reunit vineri, 23 septembrie, la inițiativa Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova. Scopul principal al rețelei este de a oferi o platformă de comunicare pentru toți donatorii activi în domeniul anticorupției pentru interacțiune regulată, identificarea sinergiilor și coordonarea eforturilor. Întâlnirea neformală a fost prezidată de Irina Cruceru, Manager de Programe pentru buna guvernare și reforma administrației publice, anticorupție și lupta contra spălării banilor în cadrul Delegației Uniunii Europene, și Pawel Wojtunik, Înalt Consilier UE în domeniul anticorupție.

La întâlnire au participat reprezentanți ai principalilor parteneri de dezvoltare care derulează proiecte de combatere a corupției în Moldova, între care Ambasadele Franței, României, Suediei, Regatului Unit, SUA, precum și PNUD, USAID, GIZ.

Participanții au enumerat inițiativele aflate în derulare în domeniul anticorupției, precum și planurile pentru perioada următoare, identificând potențiale oportunități de cooperare și asigurând evitarea suprapunerii eforturilor.

Participanții au convenit să se întâlnească în mod regulat și să continue comunicarea.

Rețeaua rămâne deschisă tuturor partenerilor de dezvoltare care intenționează să elaboreze programe și proiecte de combatere a corupției în Republica Moldova.

Întâlnirea a fost organizată cu sprijinul proiectului finanțat de UE ‚Misiunea Înalților Consilieri ai Uniunii Europene.’

Ultimele oportunități