Skip to main content

Discuții care inspiră cu Ambasadorul Republicii Franceze în Republica Moldova

04/02/2023

În pofida ploii abundente din luna noiembrie, zeci de tineri din Centrele de Informare a UE și Euro Cluburi din instituțiile preuniversitare și universitare : Liceul „Spiru Haret”, Colegiul „Alexei Mateevici” , USM, ASEM, ULIM, au efectuat o vizită la sediul Centrului de Informare Europe Café, unde s-au întâlnit cu Excelența Sa Graham Paul, Ambasadorul Republicii Franceze în Republica Moldova.

Excelența Sa, Ambasadorul Paul a început cu o scurtă istorie despre Uniunea Europeană, valorile comune a statelor membre, accentuând faptul că statele obțin mai multe beneficii acționând împreună, ca uniune, în mediul politic și economic competitiv, decât să fie de sine stătători în fața marilor actori politici și economici.

Participanții au adresat întrebări pertinente cu privire la politica externă a Franței, viziunea ei în raport cu
agresiunea rusă în Ucraina și consecințele acestui conflict înghețat la frontiera RM asupra parcursului său European.

În cadrul discuțiilor au fost abordate și subiecte precum mecanismul de ajustare la frontieră în funcție de carbon și riscul de relocare a emisiilor de dioxid de carbon, cauzate de politicile climatice asimetrice ale țărilor din afara UE, a căror politici de combatere a schimbărilor climatice sunt mai puțin ambițioase decât cele ale statelor membre UE; comerțul internațional și alte măsuri diplomatice în abordarea situațiilor de criză.

„A Cup of Europe” prezintă un șir de evenimente pentru Centrele de Informare a UE și Euro Cluburi, având drept scop furnizarea informației cu privire la asistența UE acordată RM, cât și despre valorile culturale comune a statelor membre și experiența personală.

Ultimele oportunități