Skip to main content

Specialiștii în protecția drepturilor copilului din Ungheni și-au consolidat capacitățile cu asistența UE

04/02/2023

Din luna aprilie 2022, la Primăria Todirești, raionul Ungheni, sat cu peste patru mii de locuitori, se lucrează altfel – cu mai puțin stres, cu mai multă ordine în documente și cu rezultate vizibile asupra copiilor aflați în situație de risc. „Sincer vă spun, acum vin cu plăcere la muncă”, spune Natalia Gherbovițan, asistentă socială comunitară. Motivul – primăria are angajat acum un specialist în protecția drepturilor copilului, care a preluat o mare parte din sarcinile ce-i reveneau anterior asistentei sociale. Astfel de specialiști au fost angajați în patru primării din raion, datorită Asociației „Alternative Sociale”, care implementează un proiect finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Soros Moldova.

Olga Sârbu, specialista în protecția drepturilor copilului din Todirești, gestionează 28 de cazuri ale copiilor calificați de comisia multidisciplinară ca fiind în situație de risc. Cei mai mulți dintre ei au fost incluși în această categorie ca fiind „neglijați involuntar”, altfel spus, familiile nu au suficiente resurse pentru a le asigura cele necesare, inclusiv alimente și rechizite. Comisia multidisciplinară din localitate evaluează fiecare caz, întocmește un plan individual de asistență și, în funcție de necesități, familia și copilul primesc ajutor financiar sau sunt referiți la serviciile corespunzătoare. O dată la trei luni se face reevaluarea cazurilor.

„Noi lucrăm atât pentru intervenții urgente, cât și la prevenirea situațiilor grave. De exemplu, avem un caz în care dintr-o familie cu 5 copii unul este cu cerințe educaționale speciale nu pentru că are probleme de sănătate, dar pentru că nu a frecventat grădinița deloc, adică nu a avut nici o pregătire preșcolară. Asta nu s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi descoperit la timp că copilul nu merge la grădiniță. Acum i-am luat în evidențe pe alți doi copii mai mici din familie și insistăm să-i încadrăm în grădiniță, ca să nu ajungă ca fratele lor mai mare”, spune Olga Sârbu.

Cazuri gestionate de Olga Sârbu: copii cu comportament deviant, o mamă minoră, copii cu dizabilități

În luna noiembrie, când am vizitat primăria Todirești, Olga era preocupată în special de asistența a doi copii cu comportament deviant. Unul dintre ei a ajuns în atenția primăriei vara trecută. Mama a anunțat autoritățile că fiul ei lipsea de acasă de două zile. „Când am mers să fac evaluarea inițială, eram sigură că acest copil e agresiv cu părinții. Peste trei zile acest lucru s-a adeverit”, spune specialista în drepturile copilului. Băiatul este încadrat acum într-un plan individual de asistență, inclusiv are ședințe de consiliere psihologică. „Reieșind din cazurile la care lucrez, m-am convins că e nevoie ca și părinții, și copiii, să aibă acces permanent la un psiholog. Cei de la sat cred că dacă au mers la o ședință cu psihologul, gata, e suficient. Dar nu e așa, e nevoie de multă muncă”, este de părere Olga Sârbu.

Tot în „grija” ei sunt alți copii în situație de risc din sat – o mamă minoră, care are nevoie inclusiv de sprijin financiar pentru a supraviețui, câțiva copii cu dizabilități care necesită ajutor periodic pentru tratament și reabilitare. „Când identificăm un caz, ne orientăm ce servicii avem la nivel de raion și unde îi putem orienta. Dacă, de exemplu, e un copil cu dizabilitate și necesită asistență personală, îl referim la serviciul asistență personală, dacă are nevoie de o investigație medicală mai complexă, sau e nevoie să i se determine gradul de dizabilitate, consultăm familia și facem demersurile corespunzătoare. Anume cu acest scop se întrunește echipa multidisciplinară – să identifice care sunt necesitățile și să se întocmească un plan de asistență corect”, explică specialista în drepturile copilului.

Pentru evaluarea și monitorizarea cazurilor, Olga face des vizite la familiile în care sunt copii în situație de risc, uneori împreună cu polițistul de sector.

Specialiști angajați cu sprijinul Uniunii Europene și ai Fundației Soros Moldova

În prezent, în raionul Ungheni activează 5 specialiști în protecția drepturilor copilului. Unul – în cadrul Primăriei municipiului Ungheni, iar restul – în primăriile Todirești, Pârlița, Sculeni și Zagarancea. Ultimii patru au fost angajați din luna aprilie 2022 datorită Asociației Obștești „Alternative Sociale” din Ungheni, care implementează proiectul „Autoritatea tutelară locală pentru o protecție mai bună a copiilor”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Soros Moldova. Din luna mai 2022, acești specialiști vor fi salarizați din bugetele primăriilor.

„Ne-am propus să sprijinim autoritățile locale să angajeze specialiști în protecția drepturilor copilului și să arătăm beneficiile activității lor atât pentru copii și familii, cât și pentru primar și asistentul social, al căror volum de muncă și așa este foarte mare, întrucât ei se ocupă de toate categoriile de beneficiari, nu doar de copii. În comunele mari este foarte greu pentru un asistent social să facă față tuturor sarcinilor. După cum vedeți la Todirești, acest lucru ne-a reușit”, ne-a spus Adriana Frasin, președintă a Asociației „Alternative Sociale”.

Ultimele oportunități