Skip to main content

Afacerile din domeniul turismului pot accesa granturi de până la 500 mii lei din partea statului și a Uniunii Europene

22/09/2023

Cel puțin 50 de afaceri din domeniul turismului vor putea beneficia de susținere financiară nerambursabilă, în următorii 3 ani, prin intermediul „Programului de sprijin pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în domeniul turismului”, lansat, astăzi, 22 septembrie, la o pensiune turistică din Butuceni, în prezența reprezentanților Guvernului, Delegației Uniunii Europene și asociațiilor de profil. Noul instrument de suport antreprenorial, susținut din bugetul de stat și fondurile Uniunii Europene, este direcționat pentru solicitanții care desfășoară activități antreprenoriale în turism sau sectoare conexe, cu potențial pentru organizarea de activități turistice în sate, comune și orașe cu o populație de până la 30.000 de locuitori. Programul este implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) cu susținerea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării și Ministerului Culturii.

Prezent la eveniment, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks a declarat: „Programul de turism rural lansat astăzi este unul dintre cele șapte programe pe care Uniunea Europeană le susține prin intermediul proiectului de 8 MLN EUR „EU for Sustainable, Innovative, Green and Competitive Economy” (EU4SMEs), implementat de partenerul nostru ODA. Turismul și IMM-urile sunt un generator de creștere economică durabilă, de responsabilizare și de ocupare a forței de muncă. Acestea joacă un rol esențial în sprijinul pe care Uniunea Europeană îl oferă Republicii Moldova în calea sa către o economie de piață durabilă și incluzivă.”

Dumitru Alaiba, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării a evidențiat importanța susținerii statului și a UE pentru dezvokltarea infrastructurii turistice a Republicii Moldova. „Prin sprijinul oferit în cadrul acestui program, se va încuraja inovația, antreprenoriatul și dezvoltarea durabilă a acestor întreprinderi, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra economiei naționale. De menționat este că prin implementarea acestui program, zeci de întreprinderi își pot diversifica gama de servicii și produse și cel mai important este, că astfel creăm noi locuri de muncă și păstrăm o parte din cele existente. Astfel, creștem economia Republicii Moldova și încurajăm oamenii să dezvolte afaceri acasă.”

Sergiu Prodan, ministru al Culturii a salutat dezvoltarea acestui mecanism de susținere guvernamental, care va aduce plus valoare turismului autohton. „Domeniul turismului reprezintă prioritate importantă pentru dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova, iar Ministerul Culturii depune continuu  eforturi privind realizarea politicilor statului în acest sector. Astfel, recent am creat Oficiul Național al Turismului, instituție care va coordona toți actorii din domeniul turismului din Republica Moldova, iar domeniul turismului rural rămâne printre priorități. Diversificarea ofertei turistice naționale prin noi afaceri în domeniul turismului rural va contribui substanțial la dezvoltarea și consolidarea comunităților rurale, crearea de noi locuri de muncă, noi destinații turistice ce vor pune în valoare potențialul turistic al celor trei regiuni: centru, nord și sud.”

Dumitru Pîntea, directorul ODA a specificat că noul program va stimula dezvoltarea afacerilor în domeniul turistic. „Programul va promova și facilita activitățile de turism și antreprenoriat, crearea de noi afaceri, creșterea veniturilor în sectorul turistic și sectoare conexe, înclusiv, promovarea exportului de produse și servicii turistice autohtone. Pe parcursul a 3 ani de pilotare a programului, vor fi susținute cel puțin 50 de intreprinderi mici și mijlocii cu granturi de până la 500 mii lei per beneficiar, cu o contribuție proprie de 30% din valoarea proiectului investițional.”

Programul are trei componente: informare și promovare, sprijin financiar nerambursabil și monitorizare și evaluare. Bugetul programului este de circa 30 de milioane de lei pentru o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea de a fi completat cu fonduri de la donatori locali și străini. Depunerea aplicațiilor pentru accesarea de granturi este realizată în regim online, completând formularul de pe link https://formular.oda.md/#/

Menționăm că, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, instituțiie publică fondată de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, a semnat un contract de grant cu Uniunea Europeană de finanțare a programelor de suport ODA, în valoare totală de 8 milioane euro, pentru o perioadă de 3 ani. Din bugetul total, circa 500.000 de euro, sunt destinați Programului de sprijin pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, în domeniul turismului rural. 

Evenimentul intergral de lansare a Programului de susținere a turismului, poate fi urmărit în format video https://shorturl.at/gQ259

Ultimele oportunități