Skip to main content

Conducerea Ministerului Finanțelor și a instituțiilor subordonate au învățat tehnici de comunicare strategică privind managementul finanțelor publice

În data de 23 iunie, de Ziua Funcționarului Public, aproximativ 60 de specialiști din cadrul Ministerului Finanțelor și a instituțiilor subordonate acestuia – Serviciul Vamal, Serviciul Fiscal de Stat, Agenția Achiziții Publice, Inspecția Financiară – inclusiv conducerea de vârf și de nivel mediu, au învățat cum să comunice strategic pe subiecte legate de managementul finanțelor publice – activitate organizată în comun cu Misiunea Înalților Consilieri ai Uniunii Europene.

În vederea implementării cu succes a Strategiei de dezvoltare a managementului finanțelor publice (MFP) pentru anii 2023-2030, este nevoie de procese de comunicare eficiente, care să asigure un schimb constant de informații între autoritatea publică, cetățeni și mediul de afaceri. Strategia MFP cuprinde toate etapele ciclului bugetar de care este responsabil Guvernul, vizând îmbunătățirea cadrului fiscal, consolidarea procesului de planificare, execuție și raportare, creșterea colectării veniturilor, consolidarea sistemului de achiziții publice și îmbunătățirea controlului intern.

Înaltul Consilier UE în domeniul politicii vamale și fiscale, Rosario De Blasio, în deschiderea evenimentului a subliniat importanța comunicării strategice pentru Ministerul Finanțelor, ca instrument esențial pentru a răspunde provocărilor complexe cu care se confruntă instituția în promovarea politicilor publice. „Comunicarea adecvată și transparentă poate contribui în continuare la creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța strategiei MFP și la consolidarea participării din partea actorilor-cheie și a populației în general. Aceasta permite cetățenilor să monitorizeze activitățile statului, să intre în dialog cu instituțiile publice în domeniile relevante și să influențeze rezultatele politicilor”, a declarat Înaltul Consilier UE. 

Obiectivul general al Strategiei este sporirea eficienței, performanței și transparenței finanțelor publice – ca una dintre prioritățile principale ale Guvernului Republicii Moldova în procesul de aderare la UE.