Skip to main content

Cea de-a doua ediție a Barometrului de afaceri manifestă un trend de creștere

Pe 14 iunie 2023 a fost lansată cea de-a doua ediție a Barometrului de afaceri, produs analitic relevant pentru comunitățile de afaceri de pe ambele maluri ale râului Nistru. Deși războiul din Ucraina afectează în continuare majoritatea sectoarelor economice din țară, toți indicatorii barometrului manifestă un trend de creștere, comparativ cu datele din decembrie 2022. 

Barometrul online a fost elaborat la inițiativa Camerei de Comerț și Industrie Franța-Moldova și Asociației Investitorilor din România în Republica Moldova, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie din Tiraspol. Totodată, Uniunea Europeană a co-finanțat această inițiativă, prin intermediul programului „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD Moldova.

Barometrul de afaceri are la bază șapte criterii: cifra de afaceri, investiții, profit, creșterea sau diminuarea numărului de angajați, aprecierea dialogului cu autoritățile, percepția generală despre situația economică din țară. Astfel, analizând datele celui de-al doilea trimestru, indicele general al barometrului este de -19, în creștere de la -33, cât a fost în decembrie 2022. Mai multe companii au înregistrat volume de majorări a investițiilor. Totuși, în continuare, sunt o serie de companii care declară scăderi ale volumului de investiții decât majorări.

Ca și în decembrie 2022, mai multe companii de pe malul drept al Nistrului raportează că au obținut profit față de cele care susțin că au înregistrat pierderi. În stânga Nistrului mai multe companii declară că au înregistrat scăderi ale profitului decât creșteri, lanțurile valorice fiind în continuare afectate de războiul din Ucraina.

Barometrul de afaceri din Republica Moldova http://www.barometru.md/ este o platformă care sistematizează răspunsurile a 461 de agenți economici chestionați pe ambele maluri ale râului Nistru. Utilizarea unui barometru de afaceri poate fi utilă pentru anticiparea tendințelor economice, identificarea oportunităților și riscurilor, luarea deciziilor strategice și planificarea afacerilor.