În raionul Fălești a fost lansat un serviciu social de Casă Comunitară pentru persoane cu dizabilități mintale
Șase persoane cu dizabilități mintale și psiho-sociale din raionul Fălești vor fi încadrate în serviciul social Casă Comunitară, creat de Asociația Părinților Persoanelor cu Dizabilități „Eternitate” în parteneriat cu Consiliul Raional Fălești, cu suportul Uniunii Europene și al Fundației Soros Moldova. Casa Comunitară este o locuință obișnuită, amenajată și dotată cu toate cele necesare, iar persoanele care trăiesc în ea sunt asistate de profesioniști ca să-și dobândească abilități de viață independentă. Un astfel de serviciu este o soluție pentru evitarea plasării acestor persoane în instituții rezidențiale.
Din resursele proiectului, care a avut un buget total de 60.000 de euro, Asociația „Eternitate” a procurat o locuință, a mobilat-o și amenajat-o conform nevoilor beneficiarilor, a dotat-o cu electrocasnice, a angajat și instruit specialiștii care vor lucra în cadrul serviciului.
„Persoanele cu dizabilități mintale și psiho-sociale din serviciul Casă Comunitară au nevoie de îngrijire și suport continuu, pentru a-și dezvolta potențialul și abilitățile de trai independent. Locuind aici, ele pot participa la viața comunității, deoarece au acces la serviciile publice, școală, centru medical, casă de cultură, iar de sărbători pot primi oaspeți. Oamenii din sat le cunosc, le pot vizita, pot merge împreună în excursii. Astfel se evită izolarea, iar calitatea vieții lor este îmbunătățită”, a declarat, la conferința de lansare a serviciului, Ludmila Jalbă, președintă a Asociației „Eternitate”.
Pentru anul 2024, Consiliul Raional Fălești a prevăzut în buget o finanțare completă a acestui serviciu, de 900 de mii de lei, ceea ce îi va asigura durabilitatea. „Ne place să spunem în ultimul timp că Republica Moldova este parte a familiei europene, iar această afirmație se materializează anume prin astfel de proiecte. Casa Comunitară inaugurată la Fălești este unul dintre cele 40 de servicii sociale create în cadrul proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu IP Keystone Moldova și Institutum Virtutes Civilis. Fundația Soros Moldova este onorată să fie parte a acestui consorțiu care dezvoltă servicii în toată țara. Ele îmbunătățesc viața mai multor categorii de oameni – copii, persoane în etate, persoane cu dizabilități”, a spus Petru Culeac, director executiv al Fundației Soros Moldova.