Transparența în elaborarea politicilor publice permite creșterea practicilor emergente de responsabilitate socială în țară
În Cimișlia, a fost semnat un Acord de parteneriat între Primăria orașului Cimișlia și organizația Dezvoltare prin Implicare, pentru a asigura un cadru de cooperare eficient și crearea unui HUB civic în Cimișlia.
În același timp, a fost înființată Coaliția locală pentru dezvoltarea societății civile din Cimișlia, care are ca scop participarea, monitorizarea și evaluarea procesului decizional local, precum și stabilirea de noi parteneriate și proiecte inter-organizaționale.
Până în prezent, 19 persoane se alătură Coaliției, inclusiv reprezentanți ai 3 municipalități și 8 asociații obștești din raionul Cimișlia.
Elevii Liceul Teoretic Balatina din raionul Glodeni, împreună cu membrii AO ,,Centrul Comunitar din Balatina” au organizat un exercițiu de simulare al alegerilor, pentru a selecta propuneri de proiecte, ce merită a fi dezvoltate în liceul din localitate.
Exercițiul a pus în practică procesul de luare a deciziilor în mod participativ, cu argumentare din partea elevilor, dar și a adulților dornici să se implice activ în dezvoltarea comunitară. Astfel, ei au organizat o campanie de informare, au pus în discuție problemele luate în vizor pentru a fi soluționate, iar în final au votat pentru cea mai stringentă problemă.
Promovarea participării active a cetățenilor în procesul decizional și implicarea societății civile în dezvoltarea comunităților locale reprezintă obiective fundamentale pentru organizația People in Need Moldova.
EU4Accountability sprijină societatea civilă să își implementeze proiectele pentru a spori responsabilitatea socială prin creșterea angajamentului și a transparenței la nivel local. Pe parcursul anului, 50 de organizații ale societății civile fac ca responsabilitatea socială să funcționeze mai bine pentru democrația locală și incluziunea socială pentru toți.
Proiectul „EU4Accountability”, care se derulează în perioada 2022-2024, este finanțat de Uniunea Europeană, fiind implementat de un consorțiu format din trei organizații: ALDA – Asociația Europeană pentru Democrație Locală, Parteneriatul European pentru Democrație și People in Need Moldova, se extinde în 10 raioane (Cahul, Comrat, Cimișlia, Fălești, Florești, Glodeni, Râșcani, Strășeni, Ștefan Vodă, Telenești) și prevede un buget total de 1,6 milioane de euro.