Skip to main content
Peste 150 de femei lidere din întreaga țară au participat vineri, 26 ianuarie, la evenimentul de networking dedicat absolventelor Academiei de Liderism „Femeile pentru buna guvernare”, realizată de Fundația „Friedrich Ebert” Moldova și AO „Institutum Virtutes Civilis”, cu suportul financiar al Uniunii Europene și Fundației „Friedrich Ebert”.

„Știm că aveți toate pârghiile să contribuiți la schimbarea în bine a țării” – e îndemnul pentru absolventele Academiei de liderism – Femeile pentru buna guvernare

29/01/2024

Peste 150 de femei lidere din întreaga țară au participat vineri, 26 ianuarie, la evenimentul de networking dedicat absolventelor Academiei de Liderism „Femeile pentru buna guvernare”, realizată de Fundația „Friedrich Ebert” Moldova și AO „Institutum Virtutes Civilis”, cu suportul financiar al Uniunii Europene și Fundației „Friedrich Ebert”.

Majoritatea participantelor au fost implicate în alegerile locale generale din noiembrie 2023 și au obținut funcții publice – de primar, consilier local sau raional. În deschiderea evenimentului, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, a subliniat importanța participării active a femeilor în viața publică.

„Participarea femeilor la buna guvernare și la viața politică a țării este un obiectiv ambițios, iar Republica Moldova ar trebui să se mândrească cu faptul că l-a realizat deja. Acest lucru poate fi îmbunătățit însă prin abilitarea continuă a femeilor. 60 din cele 200 de femei instruite și consiliate în cadrul Inițiativei UE „Parteneriate pentru liderismul feminin și bună guvernare” au candidat la alegerile locale din 2023. Dintre acestea, 40 de femei au fost alese primare sau membre ale consiliilor locale. Acesta este un rezultat concret al instruirii și mentoratului oferit. Aceste femei au primit sprijin pentru a-și depăși fricile, a acționa și a deveni agenți ai schimbării în comunitățile lor. Uniunea Europeană va continua să sprijine acest tip de inițiative, astfel încât femeile să aibă o voce puternică în procesele de luare a deciziilor la nivel local, regional și național”, a declarat Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

În cadrul evenimentului, participantele au avut oportunitatea să împărtășească succesele și provocările lor în contextul mandatelor obținute în urma alegerilor locale, contribuind astfel la o comunitate puternică și solidară. Reprezentantul Fundației „Friedrich Ebert” pentru Ucraina și Republica Moldova, Felix Hett, și-a exprimat speranța că absolventele academiei vor continua să colaboreze pentru a se sprijini reciproc. „Prin împărtășirea experiențelor dvs. și construirea unor legături solide, deveniți surse de inspirație pentru viitoarele generații și piloni importanți în edificarea unei societăți bazate pe valori democratice și echitate de gen. Ne bucurăm să vedem rezultatele palpabile ale eforturilor noastre în promovarea unui liderism feminin puternic și influent în Republica Moldova și vă asigurăm că Fundația „Friedrich Ebert” Moldova va continua să sprijine astfel de inițiative și pe viitor”, a menționat Felix Hett.

Academia de Liderism „Femeile pentru buna guvernare” a fost creată în 2018. De atunci, au fost instruite peste 500 de femei lidere. Jumătate dintre acestea s-au implicat în recenta campanie pentru alegerile locale, iar 117 au obținut funcții elective. Președinta AO „Instiututum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici, a atras atenția că Academia de liderism reprezintă o oportunitate unică pentru participante să-și diversifice cunoștințele și să contribuie la promovarea unor politici publice incluzive în comunitățile lor. „Aici, în cadrul academiei, punem la dispoziția dvs. instrumente practice pentru a vă transforma ideile în acțiuni concrete. Sperăm că academia a devenit nu doar un loc de învățare, ci și un promotor al schimbărilor pozitive în guvernarea locală, contribuind la construirea unei societăți mai echitabile și responsabile”, a menționat Liliana Palihovici.

Participantele academiei sunt din mai multe regiuni ale țării. Elena Momat este consilieră locală din Cazaclia, UTA Găgăuzia. Ea afirmă că în cadrul Academiei de Liderism Feminin și Buna Guvernare a fost încurajată să își asume rolul de lideră și să participe activ în procesul de luare a deciziilor. „Prin implicarea mea în guvernarea locală, sper să contribui la dezvoltarea și punerea în practică a politicilor ce răspund nevoilor comunității și promovează egalitatea și diversitatea. Sunt hotărâtă să folosesc abilitățile dobândite în cadrul academiei pentru a influența pozitiv viața locuitorilor din Cazaclia, contribuind astfel la crearea unei societăți mai echitabile și incluzive pentru toți”, s-a arătat convinsă Elena.

Printre participantele la eveniment se numără și Viorica Erhan, primară în satul Fîrlădeni, raionul Hîncești, aflată la primul mandat. Ea susține că instruirile de care a beneficiar reprezintă o oportunitate unică de a îmbunătăți abilitățile necesare pentru a face față provocărilor guvernării locale. „În calitate de primară, am înțeles că succesul în funcția publică nu se măsoară doar în termenii deciziilor luate, ci și în capacitatea de a răspunde eficient nevoilor cetățenilor. Sesiunile de instruire ne-au oferit instrumentele necesare pentru a implementa politici care sunt nu doar eficiente, dar și sensibile la nevoile specifice ale femeilor și minorităților din comunitățile noastre”, a menționat primara de Fîrlădeni.

Începând cu anul 2021, Academia de liderism a fost realizată în cadrul proiectului „Parteneriate pentru liderismul femeilor și bună guvernare”, implementat de Fundația „Friedrich Ebert” Moldova și AO „Institutum Virtutes Civilis”, cu suportul financiar al Uniunii Europene și Fundației „Friedrich Ebert”.

Ultimele oportunități