Skip to main content
Comisarul European Johannes Hahn a sărbătorit Ziua Europei la Chișinău  

Comisarul European Johannes Hahn a sărbătorit Ziua Europei la Chișinău  

10/05/2024

Comisarul European pentru Buget și Administrație, Johannes Hahn, s-a aflat într-o vizită la Chișinău la invitația Președintei Maia Sandu. Johannes Hahn a comemorat victimele celui de-al Doilea Război Mondial, a urcat pe scena din Piața Marii Adunări Naționale unde s-a adresat moldovenilor care sărbătoresc Ziua Europei, s-a întâlnit cu peste o sută de tineri, a vizitat cel mai important centru de informare UE, Europe Café, și a dat curs invitației reprezentanților mass media de a purta discuții cu privire la parcursul european al Moldovei și fondurile de care ar putea să beneficieze odată cu demararea negocierilor.

Comisarul și-a început vizita la Memorialul Eternitate din Chișinău, unde a adus un omagiu celor care au suferit și au luptat pentru a apăra valorile fundamentale ale continentului European. „Războiul aduce doar distrugere și suferință, iar unitatea este esențială pentru a asigura că pacea și viața triumfă întotdeauna”, a declarat acesta.

Maia Sandu i-a oferit comisarului Hahn „Ordinul de Onoare”.  Distincția a fost conferită în semn de recunoștință pentru contribuția semnificativă la consolidarea colaborării dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. De asemenea, Comisarul European a fost decorat pentru susținerea parcursului european și promovarea intereselor Republicii Moldova în cadrul instituțiilor comunitare, precum și pentru sprijinul substanțial acordat în consolidarea rezilienței economice a Republicii Moldova.

Johannes Hahn s-a adresat mulțimii din Piața Marii Adunări Naționale, care s-a adunat în inima Chișinăului pentru a sărbători vaorile europene și parcursul european al Republicii Moldova.

„Ziua Europei este sărbătoarea tuturor celor care prețuiesc și apără Uniunea Europeană a păcii, a stabilității și a prosperității pe continentul nostru. Este, prin urmare, în mod special, o sărbătoare pentru poporul Republicii Moldova”, a menționat Comisarul European pentru Buget și Administrație, Johannes Hahn, cu prilejul inaugurării Orășelului European la Chișinău. Discursul integral al Comisarul European și al Președintei Sandu, poate fi vizionat aici.

Comisarul European a fost așteptat în curtea președinției de către o sută de tineri din Moldova, nerăbdători să discute cu oficialul. După ce a răspuns la întrebările tinerilor, acesta a oferit răspunsuri și la cele ale jurnaliștilor, pe care i-a întâlnit în incinta Europe Café. Subiectele discuției au vizat fondurilor europene de care beneficiază și urmează să beneficieze Republica Moldova, sectoarele de investiții, dar și așteptările UE de la referendumul care se preconizează în Moldova în toamna 2024.

Anterior, Hahn a vizitat Chișinăul în septembrie 2022.

Ultimele oportunități