Skip to main content

UE a sărbătorit diversitatea etnică a Moldovei la „Etno Fest Taraclia”

The EU celebrated Moldova's ethnic diversity at “Etno Fest” Taraclia

Uniunea Europeană, alături de echipele Inotek și Organizația de Dezvoltare a Antreprenoriatului (ODA), a îmbrățișat diversitatea etnică a Moldovei și a povestit despre valorile și cultura țărilor UE. 

La cortul comun al Europe Café și partenerilor strategici UE, am povestit despre programele de antreprenoriat și educație, finanțate de Uniunea Europeană, și am oferit oaspeților posibilitatea de a descoperi istoria și cultura europeană prin jocuri și teste interactive. În plus, fiecare doritor a făcut o călătorie virtuală, cu ajutorul ochelarilor VR, prin cele mai frumoase orașe din Europa.

La Etno Festival, anual, diferitele popoare din Moldova se reunesc în sudul țării, la Taraclia, pentru a-și prezenta și sărbători cultura și unicitatea. În acest an, Festivalul este la cea de-a 23-a ediție.

Evenimentul oferă posibilitatea grupurilor etnice de a-și prezenta muzica, dansurile, meșteșugurile și bucătăria, cât și alte aspecte ale moștenirii culturale. Scopul principal al festivalului este de a promova dialogul și înțelegerea între diferitele popoare și de a păstra și recunoaște unicitatea fiecărei etnii din Moldova. Festivalul include și un concert în care participanții își prezintă costumele populare, bijuteriile, precum și tradițiile și mâncărurile tradiționale. Vizitatorii se bucură de muzică, dans și au posibilitatea de a participa la diverse ateliere și concursuri.

De la an la an, evenimentul atrage din ce în ce mai mulți participanți și spectatori, inclusiv din alte țări ale lumii. „Etno Fest Taraclia” a avut loc sâmbătă, 14 septembrie 2024.