Skip to main content
Uniunea Europeană sprijină reabilitarea coridorului feroviar Nord-Sud printr-o investiție de 32 milioane de euro

Uniunea Europeană sprijină reabilitarea coridorului feroviar Nord-Sud printr-o investiție de 32 milioane de euro

08/11/2024

Uniunea Europeană va investi, sub formă de grant, 32 de milioane de euro în reabilitarea coridorului feroviar Nord-Sud din Republica Moldova, un proiect strategic esențial pentru conectivitatea țării cu rețelele internaționale de transport. Fondurile vor sprijini modernizarea infrastructurii feroviare, iar companiile Obermeyer Hellas (Grecia) și DB Engineering&Consulting (Germania) vor oferi servicii de suport în supravegherea lucrărilor de reabilitare, contribuind astfel la integrarea Republicii Moldova în rețelele de transport europene.

În cadrul unei ceremonii, astăzi, în prezența secretarului de stat în domeniul transporturilor, Mircea Păscăluță, a fost semnat contractul de consultanță între Calea Ferată din Moldova (CFM) și reprezentatul companiilor Obermeyer Hellas și DB Engineering&Consulting,  care au câștigat licitația pentru furnizarea serviciilor de suport în implementarea și supravegherea lucrărilor de reabilitare a coridorului feroviar Nord-Sud: Vălcineț-Ocnița-Bălți-Ungheni-Chișinău-Căinari.

Proiectul face parte din inițiativa Coridoarele Solidarității, care a fost lansată de Uniunea Europeană și care beneficiază de un sprijin financiar substanțial din partea acesteia. Pentru revitalizarea tronsonului Nord-Sud, suportul maxim oferit de UE este de 32 de milioane de euro. Fondurile vor fi utilizate pentru modernizarea unui tronson feroviar esențial, care asigură legătura între regiunile nordice și centrale ale Republicii Moldova, precum și cu rețelele internaționale de transport.

„Acest proiect are o importanță vitală pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare din Republica Moldova, iar sprijinul financiar oferit de Uniunea Europeană reprezintă un pas semnificativ spre integrarea țării noastre în rețelele de transport europene. Colaborarea cu parteneri de renume european, va contribui la modernizarea infrastructurii noastre și va facilita conexiunile economice esențiale pentru viitorul nostru”, a declarat Mircea Păscăluță la ceremonia de semnare.

Coridorul feroviar Nord-Sud va fi reabilitat pe o distanță de 375 de km, din care 128 de km de cale ferată sunt într-o stare nesatisfăcătoare și vor fi reparați cu sprijinul Uniunii Europene. Tronsonul reabilitat va asigura legătura cu mediul industrial situat în nordul și centrul Republicii Moldova, precum și cu zonele economice libere din Mărculești, Bălți, Ungheni și Chișinău.

De asemenea, pe coridorul menționat se efectuează exportul, importul și tranzitul mărfurilor din România și Ucraina. Totodată, acesta face legătura cu coridorul feroviar Căinari-Cimișlia-Basarabeasca-Giurgiulești, fiind utilizat și pentru logistica mărfurilor transbordate în porturile dunărene și pe Marea Neagră.

Proiectul este esențial pentru conectivitatea Republicii Moldova, facilitând exportul, importul și tranzitul mărfurilor între România, Ucraina și Republica Moldova. Pentru implementarea acestuia, Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Acordul de împrumut din partea BERD în valoare de 23 milioane de euro, Contractul de finanțare de la BEI în valoare de 41,205 milioane de euro și Amendamentul la Acordul de împrumut de la BERD în valoare de 18,205 milioane de euro.

Ultimele oportunități