Skip to main content
UE anunță concurs de proiecte pentru societatea civilă și organizațiile media

UE anunță concurs de proiecte pentru societatea civilă și organizațiile media

13/11/2024

Asociația Europeană pentru Democrație Locală – ALDA anunță apel de propuneri, în cadrul proiectului „INSPIRĂ Moldova”, finanțat de UE, care are scopul să contribuie la crearea unui mediu favorabil pentru societatea civilă din Moldova prin abilitarea organizațiilor societății civile (OSC) de a se implica activ în discuțiile politice la toate nivelurile.

Obiectivele apelului de propuneri

Obiectivul general este de a sprijini societatea civilă și organizațiile media să desfășoare activități de educație civică menite să consolideze rolul societății civile în domeniul public. Obiectivul specific este de a aprofunda cunoștințele cetățenilor în procesele democratice și a educației electorale, cultivând o implicare civică mai informată și mai angajată, cu un accent deosebit pe participarea tinerilor.

Modalități de acordare a subvențiilor

  • Valoarea finanțării pentru fiecare propunere este de 6 500 de euro.
  • Proiectele trebuie să dureze între 6 și 9 luni și să fie implementate începând cu luna ianuarie 2025.
  • Beneficiarii granturilor vor semna un contract de grant cu ALDA. În acest grant vor fi finanțate mai multe propuneri.

Deoarece organizațiile selectate vor fi scutite de TVA pentru costurile suportate în cadrul acestui grant, propunerea de buget trebuie să conțină costurile planificate fără TVA.

Activități eligibile și prioritățile apelului de propuneri

Următoarele tipuri de activități sunt eligibile pentru finanțare. Lista nu este nici exhaustivă, nici cumulativă. Alte tipuri de activități pot fi luate în considerare, cu condiția ca acestea să se alinieze obiectivelor prezentei cereri de propuneri. Aceste exemple sunt oferite pentru a inspira aplicanții și pentru a sprijini elaborarea de proiecte eficiente în promovarea valorilor democratice înaintea alegerilor Parlamentare din Moldova.

  • Organizarea activităților de educație democratică menite să sporească înțelegerea de către cetățeni a proceselor electorale și a responsabilității civice.
  • Facilitarea discuțiilor și organizarea atelierelor în centrele de tineret din diferite orașe, sate și raioane pentru a ajunge la tineri din diverse medii și pentru a le oferi un spațiu incluziv în care să învețe despre procesul alegerilor parlamentare, valorile democratice și puterea vocilor lor.
  • Desfășurarea de campanii multimedia dinamice, privind importanța menținerii proceselor democratice și semnificația votului, cu scopul de a risipi miturile, de a contracara dezinformarea și de a ilustra impactul fiecărui vot asupra viitorului Moldovei.
  • Elaborarea de materiale educaționale atractive, cum ar fi scurtmetraje, teste online sau videoclipuri animate, care să evidențieze rolul instituțiilor democratice și drepturile individuale de vot, subliniind importanța participării în cunoștință de cauză la alegeri.
  • Organizarea atelierelor, conferințelor și dezbaterilor publice, care să facă participarea civică accesibilă și relevantă pentru tineri.
  • Publicarea materialelor, menite să sensibilizeze publicul cu privire la drepturile politice și valorile democratice (articole, fișe informative, materiale video etc.) și campanii pe rețelele sociale.

Se va acorda prioritate propunerilor care vizează îmbunătățirea înțelegerii proceselor democratice de către cetățenii moldoveni, în special de către tineri, pentru a cultiva exprimarea votului conștient și importanța participării electorale. Un accent deosebit va fi pus pe proiectele implementate în zonele rurale și regionale, unde educația civică și participarea la vot sunt deosebit de scăzute.

Aplicanții sunt încurajați să propună acțiuni inovatoare și atractive în materie de educație civică, care să promoveze un dialog public fără apartenență politică, bazat pe dovezi și informat. Metodele creative sunt încurajate pentru a inspira tinerii să participe la viitoarele alegeri parlamentare. Activitățile trebuie să fie interactive, cu subiecte complexe, dar accesibile și relevante, în special pentru cei care votează pentru prima dată și pentru tinerii din zonele rurale, promovând dialogul între generații și între mai multe părți interesate în procesul alegerilor.

Următoarele tipuri de activități nu sunt eligibile pentru finanțare: acțiunile care se concentrează în principal pe sponsorizări individuale pentru participarea la ateliere, seminarii, conferințe sau congrese nu vor fi susținute. În plus, sunt excluse activitățile care se referă în principal la burse individuale pentru studii sau cursuri de formare. Nu sunt eligibile nici acțiunile care sprijină partidele politice sau candidații în timpul alegerilor. În plus, nu va fi luată în considerare finanțarea retroactivă pentru proiecte care sunt deja în curs de desfășurare sau care au fost finalizate. Proiectele care oferă beneficii exclusive unor persoane sau unor grupuri restrânse de persoane nu vor fi eligibile pentru finanțare. Acțiunile din sectorul educației formale nu vor fi, în general, eligibile, cu excepția unor circumstanțe speciale. Proiectele dăunătoare mediului nu vor primi finanțare, iar achiziționarea de echipamente este permisă numai dacă este direct legată de punerea în aplicare a proiectului.

Procesul de aplicare și selecție

În cele ce urmează se oferă o prezentare generală a procesului de aplicare și selecție, de la publicarea orientărilor până la începerea implementării.

Termeni orientativi

Deschiderea apelului: marți, 6 noiembrie 2024

Sesiune de informare online: miercuri, 20 noiembrie 2024; 14:00, ora Chișinăului link pentru înregistrare aici.

Termenul-limită pentru depunerea propunerilor: luni, 2 decembrie 2024; 23:59 ora Chișinăului

Evaluarea propunerilor: 2 – 10 decembrie 2024

Negociere, finalizare și acordare: 11 – 18 decembrie 2024

Perioada de implementare a propunerilor: 1 ianuarie 2025 – 31 decembrie 2025 (de la 6 la 9 luni în această perioadă). Pentru orice întrebări suplimentare, nu ezitați să scrieți un e-mail la aldamoldova@alda-europe.eu, menționând titlul acestui apel înainte de 25 noiembrie 2024.

Ultimele oportunități