Skip to main content

Sprijinul UE pentru inițiativele GAL-urilor: un fermier din Ocnița a revenit acasă și a dezvoltat o afacere

09/12/2021

Timp de zece ani a muncit în străinătate, iar în 2011 a revenit la baștină, la Hădărăuți, Ocnița, unde și-a deschis o afacere cu porci. Pentru început, a cumpărat patru scroafe de la Institutul de Selecție din Orhei, iar acum, ferma lui are șapte animale.

Ar vrea să-și extindă activitatea, dar nu are cu cine să lucreze – toată munca e pe umerii lui și ai soției. Cum el este de profesie inginer-mecanic, iar ea pedagog, lucrurile trebuie să fie aranjate ca la carte.

Totuși, principala regulă din familia Svetlanei și a lui Iurie Lupu, este respectul și grija față de purcelușe. Pe boxele animalelor, sunt fixate plăcuțe cu numele și datele personale ale scroafelor. Deși au puține animale, afacerea le merge bine.

Totuși, din cauza lipsei unui spațiu special amenajat, antreprenorul suferea multe pierderi. Așa că a scris un proiect pe care l-a depus în cadrul concursului organizat de la GAL-ul „33 de Vaduri”.

Ideea a fost acceptată de comisia de evaluare și i-au aprobat finanțarea.

De curând, acesta și-a instalat noile boxe prevăzute cu spațiu pentru animale, iar datorită lor, a reușit să scadă pierderile cu 30%.

Beneficiarul concursului organizat de GAL „33 de Vaduri”: contribuție GAL – 32.500 de lei, contribuția personală – 17.500 de lei, achiziție:  – boxe pentru porcine. Localitatea – Hădărăuți, r-l Ocnița.

Proiectul „Implicarea societății civile în îmbunătățirea proceselor de dezvoltare rurală și promovarea modelelor eficiente pentru dezvoltarea locală durabilă”  este finanțat de Delegația Comisiei Europene din Republica Moldova și implementat de către Federația Agricultorilor din Moldova „FARM”, în parteneriat cu Federația Agricultorilor „Fermierul”, România, ONG „Workshop for Solutions”, Letonia, și Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova.

Ultimele oportunități