Skip to main content

Activități pentru protecția mediului derulate în s. Volintiri, raionul Ștefan Vodă, cu sprijinul UE

12/01/2022

Un grup de inițiativă, creat în anul 2019, are puterea să aducă schimbarea în localitatea de baștină. Ina Hâncu din satul Volintiri, raionul Ștefan Vodă, este deja cunoscută de consăteni, datorită spiritului său civic și energiei cu care face multe lucruri bune. Anume ea a întemeiat grupul „Mediu curat și oameni sănătoși”, la început format din câțiva membri, iar acum adunând zeci de voluntari și localnici cărora le pasă de mediul înconjurător.

Mulți oameni nu văd legătura dintre poluarea mediului și sănătatea fiecăruia din noi, deși această legătură este cât se poate de reală. Împreună cu echipa noastră, încercăm să le explicăm cât mai multor oameni despre dauna deșeurilor aruncate la întâmplare în jurul satului și să le arătăm modele de separare și reciclare a deșeurilor care se acumulează în gospodării”, povestește Ina despre viața de zi cu zi a grupului de inițiativă.

Echipa de la „Mediu curat și oameni sănătoși” a devenit mai puternică odată cu implicarea în proiectul „Actorii societății civile – promotori ai schimbării în țările Caucazului de Sud și Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de People in Need Moldova. Acest proiect susține dezvoltarea a 14 organizații tinere ale societății civile din diferite raioane ale Republicii Moldova, prin oferirea unei platforme pentru învățare, evaluarea propriilor capacități și resurse, dar și pentru planificarea modului în care se va dezvolta organizația în următorii 3 ani.

Totodată, organizațiile implicate în proiect pot solicita finanțare flexibilă, pentru a desfășura campanii publice care să aducă schimbări pozitive în comunități. Grupul „Mediu curat și oameni sănătoși” a obținut un grant în valoare de 9.135 de euro, dintre care 7.135 de euro sunt folosiți pentru campania lor locală de promovare a comportamentelor prietenoase mediului.

Alături de membrii grupului, Ina Hâncu a reușit să organizeze sesiuni de informare pentru sătenii din Volintiri despre pericolul aruncării plasticului și bateriilor uzate la gunoiști neautorizate, dar și despre pericolul fertilizanților chimici pentru sol și apele subterane. Campania lor a cuprins și plantarea a 2.000 de copaci la sfârșitul lunii noiembrie, cu implicarea polițiștilor de frontieră, reprezentanților Consiliului Raional Ștefan Vodă, ai primăriei Volintiri, ai pompierilor, dar și ai elevilor din sat.

În cadrul campaniei, echipa de la „Mediu curat și oameni sănătoși” a instalat 2 boxe pentru producerea compostului și a mobilizat zeci de voluntari pentru a lichida o gunoiște neautorizată din preajma satului.

Participarea noastră în acest proiect european ne-a dat posibilitatea să aducem mesajul nostru în fața oamenilor și să-i convingem că grija față de mediu trebuie să fie preocuparea tuturor. Am învățat cum să promovăm schimbarea, cum să gândim strategic, cum să implicăm oamenii în activitățile noastre. Cred că urmează o perioadă și mai interesantă pentru grupul nostru, pentru că după instruirile și atelierele organizate de People in Need Moldova, avem forțe și inspirație să mergem înainte”, susține Ina, fiind cu gândul la ceea ce au de făcut pentru un mediu mai curat.

Proiectul „Actorii societății civile – promotori ai schimbării în țările Caucazului de Sud și Republica Moldova” este unul regional, cu activități similare în Armenia, Georgia și Republica Moldova. Activitățile acestui proiect se derulează în perioada anilor 2020 – 2022.

Ultimele oportunități