Skip to main content

UE oferă suport direct grupurilor vulnerabile din Republica Moldova, afectate de criza energetică

04/02/2022

Patruzeci de mii de gospodării vor primi ajutor financiar unic pentru perioada rece a anului, începând cu luna februarie a anului curent, iar șase mii de gospodării vor primi materiale pentru foc, după necesitate. Acest suport face parte dintr-un pachet mai larg de intervenții de urgență, oferit de Uniunea Europeană pentru Republica Moldova, ca răspuns la criza energetică.

Suportul este destinat vârstnicilor, în special celor care trăiesc singuri, familiilor cu venituri mici și altor categorii defavorizate. Asistența Uniunii Europene va ajunge la cele mai vulnerabile grupuri de populație, ce vor fi identificate în baza criteriilor privind numărul de membri ai familiei, numărul persoanelor cu dizabilități și proporția copiilor în familie. De asemenea, lipsa accesului familiei la gaz (din conductă sau îmbuteliat) și sursele de venit ale familiei vor determina gradul de vulnerabilitate al persoanelor, care vor fi selectate să beneficieze de suport.

Pachetul de intervenții, axate pe reducerea efectelor crizei energetice asupra populației, va presupune și oferirea a circa 20 de granturi pentru prestatorii de servicii sociale și organizațiile societății civile pentru a-și dezvolta capacitatea de a asigura grupurile vulnerabile cu servicii sociale. Astfel, vor fi susținute servicii precum cantina socială, care să pregătească prânzuri calde pentru persoanele și familiile aflate în dificultate. Un grant separat va fi oferit unei organizații media, care să verifice corectitudinea distribuirii fondurilor către populația cel mai mult afectată de criză.

„Uniunea Europeană și întreaga Echipă Europa susțin continuu Republica Moldova și cetățenii săi. Acest proiect de 5 milioane de euro, finanțat de Serviciul Instrumente de Politică Externă al Uniunii Europene, va oferi asistență directă pentru 133.400 de persoane și îi va sprijini pe cei mai afectați de criza energetică. Acest sprijin vine să completeze asistența oferită de Uniunea Europeană la începutul acestei ierni sub forma unui sprijin bugetar de 60 de milioane de euro, care a permis Guvernului să acorde subvenții populației Republicii Moldova. Asistența suplimentară oferită de Uniunea Europeană prin intermediul acestui proiect va atenua povara financiară asupra celor mai vulnerabile persoane”, a menționat E.S. Jānis MAŽEIKS, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

Suportul din partea Uniunii Europene este posibil datorită proiectului „Împreună susținem populația vulnerabilă afectată de criza energetică”, implementat de organizația neguvernamentală People in Need Moldova.

„Vârstnicii solitari sau familiile cu venituri mici au nevoie de susținerea noastră acum, pentru a nu se simți uitați și a trece mai ușor peste criza din sectorul energetic. Suportul Uniunii Europene este mai mult decât binevenit, căci reprezintă o mână de ajutor și de solidaritate pentru cei mai afectați. Eforturile noastre comune vor aduce mai multă siguranță în casele oamenilor, care vor primi nu doar un ajutor financiar sau materiale pentru foc, dar și confirmarea că putem fi alături de ei în această perioadă dificilă”, a menționat Georgiana CREMENE, director de țară la People in Need Moldova.

Proiectul „Împreună susținem populația vulnerabilă afectată de criza energetică” se va derula cu implicare din partea Guvernului Republicii Moldova și a autorităților publice locale. Activitățile proiectului se vor finaliza în luna aprilie 2023. Valoarea totală a suportului Uniunii Europene, alocat acestui proiect, este de 5 milioane de euro, oferite prin intermediul Serviciului Instrumente de Politică Externă (FPI).

Ultimele oportunități