Uniunea Europeană continuă să susțină întreprinderile sociale din Moldova
Începând cu 1 februarie 2021, cu susținerea financiară a Uniunii Europene și a Suediei, Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Asociația Businessului European și Centrul Contact implementează proiectul „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă a țării”. Proiectul, cu durata de 40 de luni, are ca obiectiv să contribuie la dezvoltarea economică a Republicii Moldova prin implicarea activă a societății civile și altor părți interesate, ținând cont de prevederile Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, care cuprinde Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător.
Una dintre activitățile proiectului presupune crearea a 15 întreprinderi sociale sau dezvoltarea celor existente, în vederea sporirii oportunităților de integrare a grupurilor vulnerabile pe piața muncii și crearea soluțiilor pentru dezvoltarea pe termen lung a comunităților.
Următoarele propuneri de proiecte au fost selectate pentru finanțare și la data de 03 februarie 2022 au fost semnate contractele de grant:
- „Dezvoltarea competențelor IT a copiilor și Tinerilor din raionul Cahul – Vibe.MD – Academie IT la Cahul” gestionat de AO Asociația pentru Dezvoltarea Competențelor Profesionale;
- „Extinderea afacerii sociale Angelus Agro: mini-fermă avicolă și cunicolă” gestionat de Fundația „Hospice Angelus Moldova”;
- «Центр проката техники и средств реабилитации» gestionat de OO Инвалидов с нарушением опорно-двигательного аппарата «ИНВАЛАЙФ»;
- „Femei inteligente cu venituri reziliente” gestionat de AO Centrul de Politici Socio-Economice CONSENS;
- «Предоставление возможностей для профессиональной и трудовой интеграции женщин из незащищенных категорий населения через расширение Социального Ателье и открытие дополнительных рабочих мест» gestionat de Благотворительный фонд помощи детям «Детство детям»;
- „Tradiții sănătoase din patiseria Credem-Eco” gestionat de AO Asociația Femeilor de Afaceri din mun. Bălți;
- „Valorificarea antreprenoriatului social ca oportunitate pentru integrarea socială și profesională a persoanelor vulnerabile” gestionat de AO „Inițiativa Pozitivă”;
- „INOVA BUSSINES – creștem să dăruim” gestionat de AO Asociația Umanitară „Filantropia Creștină”;
- Расширение услуг социального предприятия «Центр комплексного обслуживания сельских домохозяйств», gestionat de НП «В Поддержку людей с ограниченными возможностями и попавших в сложные жизненные ситуации «От Равного к Равному»;
- Детский развивающий центр «Всезнайка» gestionat de НП Центр социально экономического развития «Грани будущего».
În total, întreprinderile sociale vor crea 104 locuri de muncă la nivel național, inclusiv regiunea transnistreană și UTA Găgăuzia, iar beneficiile sociale ale întreprinderilor create vor fi direcționate către aproximativ 560 de persoane din categorii vulnerabile.A doua rundă a competiției a fost lansată pe 03 februarie 2022 pentru selecția a încă 5 ONG-uri care vor crea sau dezvolta întreprinderi sociale.