Cu suportul Uniunii Europene – afaceri IT dezvoltate de pe băncile universității
Un grup format din 7 tineri ingenioși de la Universitatea de Stat „B. P. Hașdeu” din Cahul au conceput o platformă inovatoare, care inițial va fi lansată pe plan local, iar ulterior va fi extindă pe întreg teritoriul țării. Datorită studierii unui curs amplu de antreprenoriat tehnologic, în cadrul programului „Startup Academy UNI”, aceștia au creat „LucruDAD” – o platformă ce permite îmbunătățirea cunoștințelor teoretice, a abilităților practice a potențialilor candidați și obținerea jobului dorit.
„Suntem studenți în ultimul an și era necesar să căutăm un loc pentru practică. Ideea platformei a apărut din necesitatea de a găsi companiile care oferă stagii de practică. În Cahul fiind o singură universitate, nu era viabil să rezumăm platforma doar la acest aspect, așadar am dezvoltat-o. Cursurile din cadrul curriculumului universitar includ aspecte care nu mai sunt actuale, însă la cursul de antreprenoriat tehnologic am studiat tendințe noi, metode moderne și exemple relevante de companii care au crescut, aplicând aceste metode. Asta ne-a stimulat să generăm idei și să avem siguranța că acestea pot fi puse în aplicare.”, afirmă Iuliana Mândru, participant.
Tinerii care s-au înscris la cursul de antreprenoriat tehnologic, au cunoscut aspectele teoretice alături de mentori specializați, au beneficiat de suport practic din partea trackerilor care i-au monitorizat și familiarizat cu instrumentele necesare pentru identificarea consumatorului, pieței și a modelului de business.
„Însușirea antreprenoriatului tehnologic chiar de pe băncile universității este una dintre prioritățile noastre. Prin intermediul acestei inițiative, ne-am propus să oferim tinerilor din Cahul cunoștințele necesare și posibilitatea de a dezvolta o afacere acasă. În cadrul programului, studenții au parcurs pas cu pas calea businessului de la idee la aplicare și au generat soluții eficiente. Acesta este unul dintre obiectivele „EU4Moldova: Startup City Cahul” – să contribuim la crearea afacerilor bazate pe inovații, creșterea forței de muncă locale în domeniul TIC și dezvoltarea economică regională.”, menționează Corina Andronic, manageră de proiect „EU4Moldova: Startup City Cahul”.
„Startup Academy UNI” – program de dezvoltare a antreprenorilor implementat în câteva universități din țară, s-a desfășurat timp de 13 săptămâni, incluzând 12 module orientate spre procesul de creare a afacerii, identificarea, evaluarea și definitivarea oportunităților de business și dezvoltarea unui plan de afaceri atractiv pentru potențialii investitori. Programul este implementat de ATIC, în cadrul proiectului „EU4Moldova: Startup City Cahul”, cu asistența financiară a Uniunii Europene în parteneriat cu Suedia.