Expoziție de fotografie „Viena – Chișinău – Odessa 2018-2022”
20/05/2022
La 20 mai 2022, Europe Café a găzduit evenimentul de deschidere al expoziției „Viena – Chișinău – Odessa 2018-2022” – o colecție de lucrări fotografice ale lui Paulus Adelsgruber, lector la Agenția Austriacă pentru Educație și Internaționalizare (OeAD), istoric , călător și fotograf amator.
Evenimentul, organizat de Ambasada Austriei la Chișinău, a oferit acces pasionaților de fotografie la o galerie exclusivă de imagini documentare din satele și orașele moldovenești, precum și peisaje din toate regiunile țării, inclusiv UTA Găgăuzia și regiunea transnistreană.