Profesioniști din prima linie, cu suportul Uniunii Europene și al Echipei Europa, sunt capacitați să asigure protecție copiilor în situații de violență
”Deseori suntem puși în situația în care nu știm cum să reacționăm, cum să intervenim pentru a opri sau preveni acest lucru (violența) în rândul copiilor.” (cadru didactic, Chișinău)
Succesul unui sistem de îngrijire a copilului constă în perfecționarea continuă a profesioniștilor, pentru a servi în interesul superior al copiilor, prin diversificarea și dezvoltarea serviciilor menite să sprijine copiii și familiile lor. În scopul dezvoltării şi menţinerii standardelor înalt profesionale ale conduitei şi performanţei asistenților sociali comunitari/specialiștilor în protecția copilului, precum și a cadrelor didactice ce au responsabilități directe pentru protecția copiilor expuși la riscurile violenței, a fost necesar să fie elaborate cursuri/programe de formare inițială și continuă în domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva copilului.
În acest sens, CCF Moldova a dezvoltat două Curriculum-uri și suporturi de curs, adresate asistenților sociali comunitari/specialiștilor în protecția drepturilor copilului și cadrelor didactice, livrând primele două instruiri a câte 12 ore.
Unitățile de conținut s-au axat pe reglementările cadrului legal și normativ în domeniul protecției copilului împotriva violenței, funcționarea mecanismului de cooperare intersectorială în domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva copilului, aplicarea managementului de caz în situațiile de violență împotriva copilului și metodologia de lucru cu copilul, familia și comunitatea.
Necesitatea elaborării curriculumurilor și a suporturilor de curs este argumentată prin faptul că violența împotriva copiilor a devenit un fenomen din ce în ce mai răspândit în Republica Moldova, fiind o problemă socială semnificativă cu multiple consecinţe economice, de sănătate publică, juridice și educaţionale, care afectează întreaga societate. Statisticile atestă că violența împotriva copilului este în creștere, în toate formele ei de manifestare. Prevenirea violenței este și o prioritate a autorităților publice centrale și locale, fiind un obiectiv general al Programului național de protecție a copilului 2022-2026 aprobat in iunie 2022.
Cu suportul CCF Moldova, în cadrul Proiectului HOPE – Abordarea holistică a protecției copilului în Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană, Agenția Austriacă de Dezvoltare și Caritas Austria, 25 de cadre didactice din municipiul Chișinău și 23 asistenți sociali/specialiști în protecția copilului din municipiul Chișinău au participat în perioada 30 iunie – 1 iulie și 21 – 22 iulie 2022 la seminarele de formare continua privind „Prevenirea și combaterea violenței împotriva copilului”. Instruirile au reflectat bunele practici în scopul prevenirii violenței și intervenției în cazurile de abuz și violență. Astfel, 96% dintre participanți au menționat că aceste cursuri le-au dat idei practice pe care le vor putea folosi în activitatea de zi cu zi. Seminarele cu acest conținut sunt preconizate pentru a fi livrate specialiștilor din raioanele Cimișlia, Anenii Noi, Strășeni, Nisporeni și municipiul Chișinău.
Procesul de prevenire a separării copiilor de familie și cel de reintegrare a copiilor în multe cazuri prezintă o provocare. Este dificilă realizarea unui echilibru între asigurarea dreptului copilului la creștere în familia sa și asigurarea protecției împotriva oricăror forme de violență.
Mecanismele existente declară toleranță zero față orice formă de violență, iar odată ce vor fi implementate corect, în practică, vor consolida sistemul și vor servi în interesul superior al copiilor.
„Chiar dacă acest subiect este frecvent discutat, întotdeauna sunt binevenite aceste seminare. Cred că avem mult de lucru la aspectul privind prevenirea violenței, pentru că, din păcate, noi de multe ori lucrăm când deja a apărut un caz de violență”. (M, asistent social)
„Subiectul privind prevenirea și combaterea violenței este întotdeauna necesar de dezbătut, este un segment care nu trebuie să existe, dar din păcate există. Acest subiect trebuie mereu să-l avem pe masă ca pe unul primordial și să facem tot posibilul ca să prevenim acest fenomen, să informăm societatea și în calitate de specialiști să știm cum să acționăm cât mai corect” (F, Șefa secției prevenirea separării de familie, din cadrul Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului din mun. Chișinău)
„Acest seminar este unul foarte actual, odată ce fenomenul violentei se intensifică din ce în ce mai mult în rândul copiilor și în special, celor din mediul școlar. Seminarul a oferit informații relevante, foarte bine redate și instrumente bune de aplicat pentru a face față mai bine situațiilor din activitatea practică. Avem nevoie de astfel de seminare și în scoli, pentru că, din păcate, este mult bullying și violență, inclusiv din partea pedagogilor, neintenționat, pentru că nu întotdeauna înțeleg acest fenomen” (cadru didactic, F)
„Am primit răspuns la multe întrebări legate de bullying, am aflat lucruri noi: când este și când nu este bullying, cum sa-l recunoaștem, când și cum este cazul să intervenim sau nu, cum să ajutăm și să protejăm copiii”. (cadru didactic, F)