Skip to main content

Energy Sprint – inițiativa UE de economisire a energiei ia amploare și în R. Moldova

Mai multe localități semnatare ale Convenției Primarilor pentru Climă și Energie s-au alăturat campaniei europene „Energy Sprint”. Lansată la nivelul Uniunii Europene, campania promovează și încurajează experiențele de economisire a energiei. În contextul maratonului, economisirea resurselor înseamnă solidaritate – cu cei vulnerabili, cu orașele europene dependente de gazele naturale importate, cu vecinii noștri ucraineni.

De asemenea, economiile sunt benefice pentru climă și necesare pentru multe orașe ale căror facturi la energie cresc considerabil bugetele anuale.

Prima autoritate din Republica Moldova care a susținut maratonul de economisire a energiei a fost Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, urmat de primarii din Lozova, Cantemir, Vorniceni, Sireți, Strășeni, precum și alte localități semnatare care au exprimat interesul de a alătura campaniei UE. 

În municipiul Strășeni, de exemplu, primarul Valentina Casian a recomandat cetățenilor consumul rațional, eficient de energie, cu reducerea atât a facturilor la energie, cât și a emisiilor de gaze cu efect de seră. „Acasă, în stradă, la serviciu, în transport, oriunde ne-am afla, este esențial ca obiceiurile noastre privind consumul de energie să fie cât mai eficiente posibil pentru ca să putem obține mult cu resurse puține și în același timp respectând mediul înconjurător. Eficiența energetică ne vizează pe fiecare. Energia cea mai ieftină este cea neconsumată”, a spus dna primar.

Acțiunea „Orașele salvează energia” este o inițiativă comună a Comisiei Europene, a Convenției Primarilor – Europa și a Comitetului European al Regiunilor pentru a încuraja orașele să ia măsuri care să le reducă imediat consumul de energie. „Sprintul” va dura 4 luni. Lansat pe 19 mai 2022, Cities Energy Saving Sprint va dura până la Săptămâna Europeană a Energiei Durabile (EUSEW) în perioada 26-30 septembrie 2022, când vor fi împărtășite rezultatele acestei campanii.