Panouri de fotovoltaice, instalate la spitalul raional din Nisporeni
Spitalul raional din Nisporeni a fost dotat cu 242 de panouri fotovoltaice, care acoperă o parte din consumul de energie a spitalului. Cu o capacitate de 140 kW, panourile vor reduce cheltuielile instituției medicale pentru energie cu până la 30% pe an.
Panourile fotovoltaice au fost cumpărate și instalate cu suportul financiar al UE în cadrul programului „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, implementat de UNDP Moldova. Instalarea panourilor fotovoltaice vine drept răspuns la criza energetică prin care trece Republica Moldova și a costurilor mari suportate de instituțiile medicale.
În cadrul aceluiași proiect, UE investește 500 mii de euro pentru instalarea panourilor fotovoltaice pe acoperișurile a cinci spitale din raioanele Florești, Ștefan Vodă, Cahul și Călărași. Panourile de pe cele cinci spitale vor produce anual 780 MW energie electrică verde, vor reduce costurile spitalelor cu peste 20 milioane lei anual și vor diminua emisiile de CO2 cu 437 tone anual.
Programul prevede sprijin pentru transpunerea celui de-al treilea pachet energetic al UE atât în legislația primară, cât și în cea secundară, precum și transpunerea a o serie de directive și regulamente ale pachetului „Energie curată pentru toți europenii”, care abordează performanța energetică a clădirilor, sursele regenerabile de energie, eficiența energetică, buna guvernare și proiectarea pieței de energie electrică. Mai multe detalii despre program – aici.