Skip to main content

Creşterea încrederii reciproce dintre cadrele didactice de pe cele două maluri ale Nistrului: Formarea capacităţilor regionale pentru dezvoltarea continuă a competenţelor profesorilor în domeniul metodelor pro active de educaţie

Descrierea
Cu suportul Uniunii Europene, Institutul pentru Democraţie (Comrat), în parteneriat cu Societatea Culturii Bulgare „Rodoliubets” (satul Parcani, din stânga Nistrului) şi Centrul pentru Promovarea şi Protecţia Drepturilor Femeii Tinere (Chişinău) a demarat implementarea proiectului „Creşterea încrederii reciproce dintre cadrele didactice de pe cele două maluri ale Nistrului: Formarea capacităţilor regionale pentru dezvoltarea continuă a competenţelor profesorilor în domeniul metodelor moderne pro active de educaţie pentru drepturile omului”.
Pentru ca elevii şi studenţii să înţeleagă şi să-şi evalueze corect drepturile şi obligaţiile cetăţeneşti într-o societate democratică, trebuie să primească o educaţie adecvată. O astfel de educaţie are ca scop nu numai familiarizarea elevilor şi studenţilor cu concepte de bază, practici ale democraţiei şi drepturilor omului, ci şi educarea cetăţenilor cu principii independente, cu o viziune largă şi abilitatea de a gândi analitic. Astfel, devenind adepţi a ideilor democratice.
În această situaţie, eficienţa educaţiei democratice a tinerilor depinde de comportamentul şi cunoştinţele profesorilor. După ce vor căpăta cunoştinţele despre rolul democraţiei, metodele moderne de predare a democraţiei şi a drepturilor omului în cadrul acestui proiect, profesorii vor cultiva cu pricepere valorile şi idealurile democratice ale elevilor.

Obiectivul specific
- Reducerea utilizării metodelor conservatoare de formare şi consolidarea potenţialului de formare continuă a cadrelor didactice din Moldova şi regiunea Transnistreană cu metode moderne de educaţie în domeniul drepturilor omului.
- Menţinerea înţelegerii reciproce a comunităţii cadrelor didactice prin participarea la activităţi comune şi vizite reciproce.
- Instituţionalizarea mecanismelor de consultare între ONG-uri şi instituţiile de învăţământ, care vizează actualizarea permanentă a instruirii pentru rezolvarea problemelor curente.
- Crearea de infrastructuri şi contacte regulate pentru consolidarea încrederii şi schimbul de experienţă între membrii reţelei în domeniul drepturilor omului şi al profesorilor.
- Facilitarea instituirii de parteneriate şi cooperare durabilă între instituţiile de învăţământ, cadrele didactice şi ONG-urile celor două maluri ale Nistrului.
- Contribuirea la dezvoltarea idealurilor şi valorilor democratice ale cadrelor didactice, pentru a învăţa elevii într-un mod eficient.
Rezultatele așteptate
- Organizarea de ateliere comune pentru profesori, dedicate dezvoltării competenţelor lor în domeniul metodelor proactive moderne de predare a drepturilor omului.
- Crearea unei reţele interregionale de cadre didactice din regiunea Transnistreană „Educaţia pentru drepturile omului”.
- Crearea unui centru naţional de resurse metodologice pentru drepturile omului (la Chişinău, Comrat şi Tiraspol).
- Organizarea vizitelor de schimb ale cadrelor didactice din diferite regiuni ale Moldovei.
- Crearea unui comitet coordonator pentru educaţia pentru drepturile omului pentru 20 de organizaţii neguvernamentale şi instituţii de învăţământ de pe ambele maluri ale Nistrului şi alte evenimente.

Este evident că susţinerea acestui proiect de către Uniunea Europeană este importantă şi relevantă: or, în Moldova, pentru prima dată se desfăşoară un proiect similar.

Acesta este motivul pentru care participanţii la aceste evenimente şi-au exprimat recunoştinţa nu numai Institutului pentru Democraţie, dar şi donatorului de proiecte.
Harta proiectului
Galerie foto
DETALIILE PROIECTULUI
Moldova
Domeniu prioritar:
Parteneriat care creează, Parteneriat care protejează
Subsector:
Învățământul, cercetare și inovare, Statul de drept și drepturile omului
Teme:
Învățământul, Drepturile Omului
Starea proiectului:
Efectuat
Data începerii:
01.02.2016
Data de încheiere:
31.12.2019
Numărul proiectului UE:
378-507