Scutiri vamale pentru bunurile personale importate
Persoanele fizice au dreptul de a introduce în țară bunuri în valoare de până la 150 de euro cu scutire de la achitarea drepturilor de import. Condiția e ca trimiterea să fie însoțită de o declarație CN22/CN23, în cazul în care sunt transportate de către operatorul poștal național ÎS ,,Poșta Moldovei”. Mărfurile nu trebuie să indice caracter comercial
În această categorie nu se regăsesc bunurile cumpărate în magazinele online după cum urmează:
- produse alcoolice;
- tutun şi produse din tutun;
- parfumuri şi ape de toaletă;
- loturi care nu poartă caracter ocazional.
Aceste bunuri vor fi taxate indiferent de valoare. La introducerea lor pe teritoriul țării, persoana fizică este obligată să depună declarația vamală și să achite drepturile de import. În cazul în care primiți mărfuri de la o persoană fizică aflată înafara țării, aveți dreptul să introduceți cu scutire de la achitarea drepturilor de import următoarele bunuri:
- produse din tutun:
- 40 de ţigarete;
- 40 de rezerve din tutun pentru dispozitive de încălzire a tutunului;
- 25 de ţigări de foi;
- 10 trabucuri;
- 50 de grame de tutun de fumat;
- alcool şi băuturi alcoolice:
- băuturi distilate şi spirtoase cu o concentraţie alcoolică de peste 22% în volum; alcool etilic nedenaturat de 80% din volum şi peste – 1 litru; sau
- băuturi distilate şi spirtoase şi aperitive pe bază de vin sau alcool, tafia, sake sau băuturi similare cu o concentraţie alcoolică de cel mult 22% în volum; vinuri spumante, lichioruri – 1 litru sau o combinaţie proporţională a acestor produse diferite; şi
- vinuri liniştite – 2 litri.
- parfumuri – 50 ml sau apă de toaletă – 250 ml.
În cazul în care bunurile introduse pe teritoriul Republicii Moldova prin intermediul trimiterilor poștale internaționale depășesc limita neimpozabilă, persoana fizică este obligată să declare bunurile, alegând una din următoarele forme de declarare:
- Declarația vamală cu set redus de date pe suport de hârtie care poate fi descărcată pe pagina web a Serviciului Vamal. Aceasta se prezintă Postului vamal Poșta, fie înainte de prezentarea trimiterii poștale internaționale în vamă (la adresa de e-mail pv.posta@customs.gov.md), fie în momentul prezentării trimiterii poștale internaționale pentru vămuire;
- Declarația vamală cu set redus de date H6; sau
- Declarația vamală standard H1.
În functie de categoria trimiterii poștale internaționale, declarațiile vamale (H1 sau H6) se depun în Sistemul Informațional Vamal ,,ASYCUDA World” prin intermediul unui reprezentant (broker vamal sau operator poștal). Operatorii economici pot declara trimiterile poștale internaționale după cum urmează:
- în cazul importului:
- trimiterile a căror valoare nu depășește suma de 100 Euro și sunt importate în scop necomercial – se consideră a fi declarate pentru punerea în liberă circulaţie prin prezentarea lor la vamă de către operatorul poștal, cu condiţia ca datele necesare (din Manifestul poștal) să fie acceptate de către Serviciul Vamal;
- trimiterile cu valoare între 100 – 1000 de euro pot fi declarate în baza declarației vamale cu set redus de date H6;
- trimiterile peste 1000 de euro se declară în baza declarației vamale standard H1;
- în cazul exportului:
- trimiterile de până la 1000 de euro sunt considerate a fi declarate la export prin scoaterea lor de pe teritoriul vamal (în cazul ÎS Poșta Moldovei) sau, în cazul operatorilor poștali expres – sunt considerate a fi declarate la export prin prezentarea lor la postul vamal de ieşire, cu condiţia ca datele din documentul de transport şi/sau factură să fie disponibile şi acceptate de Serviciul Vamal;
- declarația vamală cu set redus de date H6 – pînă la 1 000 Euro;
- declarația vamală standard H1, pentru mărfurile care depășesc 1 000 Euro.
Scutirile de care poți beneficia:
- de la plata TVA și taxa vamală:
- mărfurile importate în scopuri necomerciale, dacă valoarea intrinsecă a acestor mărfuri nu depășește suma de 100 de euro (art.103 alin.93 Cod Fiscal, art.219 alin.(1) Codul Vamal);
- importul mostrelor de mărfuri cu valoarea intrinsecă care nu depăşeşte 22 de euro pentru un import (art.103 alin.97 Cod Fiscal, art.219 alin.(1) Cod Vamal).
- de la plata taxei vamale:
- loturile de marfă care sunt expediate direct dintr-o ţară străină unui destinatar în Republica Moldova şi conţin bunuri a căror valoare intrinsecă nu depăşeşte 150 de euro/lot marfă (art.219 alin.(1) Cod Vamal).
Noile prevederi ale Codului Vamal au fost introduse pentru a face procesul mai transparent și mai puțin împovărător pentru cetățeni. Acesta oferă claritate cu privire la bunurile care pot fi aduse în țară fără taxe și când acestea trebuie declarate.
Prin aceste reglementări, Republica Moldova își propune să faciliteze comerțul internațional și să protejeze economia locală, oferind în același timp cetățenilor săi un proces mai simplu pentru gestionarea trimiterilor internaționale.