Skip to main content

Uniunea Europeană și Guvernul Republicii Moldova anunță lansarea programului de stagiu plătit pentru tineri

Uniunea Europeană și Guvernul Republicii Moldova anunță lansarea programului de stagiu plătit pentru tineri

Cei cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani pot beneficia de stagiu de practică în instituții publice de nivel central, fiind ghidați Înalți Consilieri UE și de angajații instituțiilor gazdă cum ar fi Secretariatul Parlamentului, Aparatul Președintelui, Cancelaria de Stat, Ministerele și autoritățile administrative etc. Programul de stagii se axează pe subiecte referitoare la relațiile dintre UE și Republica Moldova, și anume, procesul de integrare al Moldovei în UE.

Stagiul este conceput ca o activitate cu normă întreagă, cu o implicare de 8 ore/zi, cu prezență fizică. Durata stagiului este de două luni, 24 iunie – 23 august 2024.

Bursele de stagiu vor fi oferite unui număr maxim de 90 de stagiari. De asemenea, în cazul în care există un număr mai mare de potențiali stagiari și un interes și o disponibilitate confirmată din partea instituțiilor gazdă, se pot acorda stagii fără costuri. Bursa lunară constituie 200 de euro brut și se plătește în lei la cursul de schimb INFOREURO din luna de plată. Din această sumă vor fi deduse taxe în conformitate cu legislația în vigoare.

Înscrierea la Programul de stagii se va face prin depunerea electronică a CV-ului și a scrisorii de motivație la adresa de email stagii@eu-advisers.md. Dosarele depuse după termenul limită de 15 mai 2024 și/sau dosarele incomplete nu vor fi luate în considerare. Înregistrează-te acum.

Sesiunea de prezentarea a programului de stagii pentru tineri: 24 aprilie 2024. Urmărește evenimentul online.