Skip to main content

Eforturi comune de valorificare a remitențelor și a Zonei de Liber Schimb cu UE

22/06/2017

Programul PARE 1+1 reprezintă un instrument eficient pentru dezvoltarea economică regională și, totodată, este una dintre cele mai eficiente platforme de comunicare între autoritățile centrale și mediul de afaceri din Republica Moldova. Aceasta este concluzia Conferinței naționale „Remitențele – sursă de amplificare economică a regiunilor”, la care s-au discutat rezultatele și impactul Programului PARE 1+1 asupra economiei naționale și regionale.

Scopul conferinței a fost de a stimula dialogul constructiv privind posibilitățile de extindere a afacerii și modelele de cooperare economică, precum și de a promova cele mai bune practici și istorii de succes ale beneficiarilor PARE 1+1. În plus, în cadrul evenimentului, reprezentanții businessului mic și mijlociu au fost activ implicați într-un atelier de lucru privind procedurile și documentele necesare pentru exportul în UE, după care a urmat o prezentare a avantajelor asocierii IMM-lor, ca un model de cooperare pentru dezvoltare economică.

Prezent la for, viceprim-ministrul Octavian Calmâc, ministru al Economiei, a reiterat angajamentul Guvernului Republici Moldova de a sprijini în continuare dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (IMM). Iar Ambasadorul UE Pirkka Tapiola a subliniat implicarea constantă și consecutivă a Uniunii Europene, pe durata a șase ani, în finanțarea Programului, și i-a felicitat pe beneficiarii acestuia pentru contribuția la dezvoltarea sectorului privat din țară.

Despre dezvoltarea IMM-urilor, dar și despre punerea în aplicare, într-un cadru mai larg, a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu Uniunea Europeană (ZLSAC), s-a discutat și la conferința finală a Proiectului finanțat de UE „Sprijinirea procesului ZLSAC în Republica Moldova”, care a contribuit la consolidarea capacităților Ministerului Economiei și altor organizații relevante.

Potrivit ES Pirkka Tapiola, beneficiile implementării ZLSAC sunt chiar mai bune decât fusese estimat, și anume, astăzi spre UE merg 65% din exporturile moldovenești, iar exportul produselor agricole a crescut cu peste 30%.

În ceea ce privește proiectul propriu-zis, concluziile au fost făcute de ministrul Octavian Calmâc. Oficialul s-a referit la contribuția proiectului în trei domenii specifice: consilierea funcționarilor implicați în procesul ZLSAC, consilierea grupurilor de lucru sectoriale formate de Ministerul Economiei și facilitarea dialogului bilateral între Republica Moldova și UE. La fel, proiectul a contribuit la elaborarea planurilor de realizare a ZLSAC, a alinierii legislative și a asistenței în sectoarele supravegherea pieței, vamal, comerț, servicii și bunuri.

Directoarea proiectului, Speranța Olaru, a dat asigurări că UE va continua să sprijine implementarea ZLSAC în Republica Moldova prin intermediul a două proiecte viitoare: unul de comunicare și conștientizare publică și unul care se axează pe barierele tehnice în calea comerțului și a infrastructurii de calitate.

Ultimele oportunități