Skip to main content

În premieră, cercetările de piață pot include și date din stânga Nistrului

21/10/2017

Mediul de afaceri va putea să acceseze date despre piața din stânga Nistrului. Un parteneriat pentru elaborarea în comun a cercetărilor de marketing a fost agreat între Camera de Comerț și Industrie din Tiraspol și Camera de Comerț și Industrie Moldo-Franceză. Platforma de cooperare a fost înființată în cadrul Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, finanțat de UE și realizat de PNUD Moldova.

Pe viitor, cercetările de marketing vor permite mediului de afaceri, precum și altor părți interesate, să afle care este potențialul de consum, calitatea serviciilor prestate, gradul de satisfacție a consumatorului nu doar din dreapta, ci și din stânga Nistrului, ceea ce este o premieră. Informația le va fi de folos, în special, antreprenorilor mici și mijlocii, care nu au suficiente resurse pentru a întreține departamente specializate. Însuși parteneriatul a fost lansat în urma solicitărilor oamenilor de afaceri, membri ai camerelor de comerț, cărora le lipseau datele agregate pentru ambele maluri. Astfel, potențialii solicitanți se pot adresa direct celor două camere de comerț pentru a comanda cercetări de piață.

Pentru realizarea obiectivelor proiectului au fost instruiți specialiști în elaborarea cercetărilor de piață. De asemenea, va fi creat un site specializat și va fi organizată o campanie de informare a potențialilor comanditari. Platforma are un potențial sporit de sustenabilitate, dat fiind interesul mediului de afaceri față de astfel de informații.

Parteneriatul celor două camere de comerț, cu un puternic impact de consolidare a relațiilor dintre mediul de afaceri de pe ambele maluri ale Nistrului, prevede inclusiv oferirea, pentru antreprenorii interesați, a informațiilor privind piața de desfacere a UE.

Programul „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD, contribuie la sporirea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru prin implicarea reprezentanților comunităților locale, ai mediului de afaceri și ai societății civile în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor și îmbunătățire a infrastructurii sociale. Mai multe găsiți pe site-ul www.md.undp.org.

Ultimele oportunități