Skip to main content

Încă 32 de proiecte investiționale, finanțate prin PARE 1+1

15/01/2018

Comitetul de Supraveghere a Programului de Atragere a Remitențelor în Economie PARE 1+1 a aprobat, în ultima sa ședință, 32 de cereri de finanțare nerambursabilă, înaintate de companiile create de migranți sau de către rudele acestora, în sumă totală de 7,89 de milioane de lei. Potrivit estimărilor, datorită sprijinului oferit, vor fi create circa 90 de locuri noi de muncă, iar investițiile cumulative în economia națională vor constitui 19,43 de milioane de lei.

Potrivit Iuliei Costin, Secretar General de Stat la Ministerul Economiei și Infrastructurii, Programul PARE 1+1 constituie deja o istorie de succes în Republica Moldova, iar impactul acestuia asupra economiei naționale este indiscutabil. „Acest Program contribuie în mod direct la realizarea obiectivelor politicii social-economice a Guvernului, prin creșterea investițiilor productive în activitățile de afaceri provenite din remitențe, sprijinirea lucrătorilor emigranți întorși acasă, precum și generalizarea volumului de investiții în țară”, a spus ea.

Petru Gurgurov, directorul general interimar al Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), a menționat că, din cele 32 de întreprinderi aprobate pentru finanțare nerambursabilă, 65,6 la sută sunt în faza extinderii/dezvoltării afacerii, iar 34,4% – în faza de lansare. Totodată, 14 afaceri sunt create de lucrătorii migranți, care s-au întors de peste hotare, iar 18 – de către rudele de gradul I ale acestora. Datele statistice mai arată că 34,4 la sută din afaceri sunt create și administrate de către femei, iar 56,2 la sută – de tineri; 21 de afaceri sunt demarate în agricultură și orientate spre cultivarea cerealelor, viței de vie, plantațiilor de pruni, mere, nuci, creșterea legumelor în spații protejate, creșterea animalelor (ferme de vite, păsări) și apicultură etc.; șase întreprinderi activează în domeniul prestării serviciilor, iar altele cinci – în industria prelucrătoare. În ceea ce privește proveniența remitențelor, datele relevă faptul că cei 32 de solicitanți investesc remitențele provenite din munca desfășurată în 14 state: Italia, Marea Britanie, Rusia, Germania, Israel, Franța, România, Thailanda, Turcia și Ungaria.

În perioada 2010-2017, la Programul PARE 1+1 s-au înregistrat 2254 de persoane 1873 din care au fost instruite în domeniul inițierii și dezvoltării unei afaceri, ceea ce a contribuit la sporirea abilităților de gestionare a unei întreprinderi. Pe durata celor șapte ani de implementare, a fost facilitat accesul la finanțare nerambursabilă pentru 1104 întreprinderi, în sumă de 213,49 de milioane de lei. Suma totală a investițiilor planificate în economie constituie peste 678,42 de milioane de lei.

Programul de Atragere a Remitențelor în Economie PARE 1+1 are drept scop mobilizarea resurselor umane și financiare ale cetățenilor moldoveni care muncesc peste hotare în dezvoltarea economică durabilă a țării. Programul funcționează în baza regulii „1+1” – fiecare leu investit din remitențe este suplinit cu un leu în formă de grant din cadrul Programului. Beneficiarii de granturi pot fi cetățeni ai Republicii Moldova, care muncesc peste hotare și rudele lor de gradul I.

Ultimele oportunități