Skip to main content

RAPORT: Organizațiile gestiune colectivă trebuie să-și modifice statutele pentru a activa eficient și transparent

12/02/2018

Directiva 2014/26 a Uniunii Europene (UE) privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe impune standarde ridicate pentru organizațiile de gestiune colectivă (OGC), stabilite la nivelul UE. În acest sens, pe 12 februarie 2018 a fost organizat un atelier de lucru privind evaluarea activității de gestiune colectivă pentru reprezentanții OGC-urilor din Moldova și specialiștii AGEPI. Cu acest prilej, un raport de evaluare a fost prezentat de către Irina Lucan-Arjoca, director adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), România și expert al proiectului „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală”.

Raportul oferă suport organizațiilor de gestiune colectivă în implementarea Directivei 2014/26/UE, și în mod special, la elaborarea unor regulamente interne. În acest scop, este necesară elaborarea unui plan de acțiune privind îmbunătățirea activității OGC în conformitate cu experiența organismelor de acest gen din statele membre ale UE.

Legislația națională și statutele puse la dispoziție de organismele de gestiune colectivă nu cuprind anumite condiții sau reguli, cum ar fi, de exemplu, modul de repartizare a remunerațiilor. Iar în Moldova nu există organisme care să gestioneze și drepturile titularilor de opere scrise sau de artă vizuală. Respectiv, este oportun să se impună aplicarea anumitor dispoziții ale directivei europene”, este de părere Irina Lucan-Arjoca, expert internațional.

Astfel, statutele OGC trebuie să prevadă condițiile de aderare, cazurile de încetare și suspendare a calității de membru, drepturile și obligațiile membrilor, informații despre repertoriul gestionat și regulile de repartiție. În același timp, organizațiile de gestiune colectivă trebuie să implice toți membrii în procesul decizional, să-și actualizeze site-urile proprii și să stabilească proceduri rapide de tratare a plângerilor, se arată în document.

Organizațiile de gestiune colectivă reprezintă organizații necomerciale înființate prin liberă asociere şi nemijlocit de titularii dreptului de autor şi/sau ai drepturilor conexe. Acestea eliberează utilizatorilor licențe; negociază cu utilizatorii cuantumul remunerației și; acumulează, repartizează și achită remunerația către titularii de drepturi. În Republica Moldova activează în prezent două organizații de gestiune colectivă: Asociația Națională „Copyright” (ANCO) și Oficiul Republican al Dreptului de Autor (ORDA).

Proiectul de asistență tehnică „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” în Republica Moldova este finanţat de Uniunea Europeană, fiind implementat de către un Consorţiu format din companiile Archidata Srl (Italia), European Profiles S.A. (Grecia) și Business and Strategies in Europe S.A. (Belgia). Proiectul are o durată de doi ani și urmează a fi finalizat în noiembrie 2018.

Ultimele oportunități