Skip to main content

Drepturile copilului, prin ochii copiilor – atelier creativ susținut de proiectul UE „Parteneriate comunitare durabile pentru protecția drepturilor minorităților etnice din Republica Moldova”

13/11/2019

Elevii clasei a II-a de la Liceul Teoretic „Ion Creangă”, din Fălești, au confecționat în cadrul unui atelier de creație, alături de părinții lor, câte o cărțulie despre drepturile fundamentale ale copilului. Copiii au explicat drepturile, cum le înțeleg și le văd fiecare dintre ei, însoțite de desene, gânduri și poezioare compuse de aceștia.

Atelierul a avut loc ca parte a grantului mic „Drepturile omului ne privesc pe noi toți”, acordat în cadrul proiectului finanțat de Uniunea Europeană „Parteneriate comunitare durabile pentru protecția drepturilor minorităților etnice din R. Moldova”, iar „scopul activității a fost copiii să conștientizeze și să identifice importanța drepturilor în viața lor”, explică Ana Antonciuc, director adjunct pentru educație în cadrul liceului și coordonatoarea proiectului. 

Chiar dacă sunt așa de mică, eu am dreptul la viaţă. Vreau să cresc, să devin un om mare, să miros florile, să ating norii, să trăiesc fericită și să fiu iubită. Vreau să trăiesc!” spune Eftimiţa, o elevă din clasa a II-a, iar colegul ei, Nicolae crede că „dacă pășim toţi pe un pământ, respirăm același aer, nu ar trebui să fie diferenţă între oameni, dar toţi să fim egali”.

În final, copiii, alături de diriginta lor și coordonatoarea de proiect, au selectat cele mai inspirate și reprezentative texte și imagini din toate cărțuliile, creând, din acestea, un mic ghid al drepturilor copilului – „Eu îmi cunosc drepturile”. Broșura urmează să fie tipărită în 100 de exemplare și distribuită atât în liceu, cât și copiilor din clasele primare din alte două instituții școlare din oraș.

Grantul mic „Drepturile omului ne privesc pe noi toți” a fost acordat în cadrul proiectului „Parteneriate comunitare durabile pentru protecția drepturilor minorităților etnice din R. Moldova”, implementat cu susținerea financiară a Uniunii Europene, între 2017 – 2020, în 30 de localități din țară, de Fundația Terre des hommes Moldova, în parteneriat cu Institutul pentru Inițiative Rurale. 

Eduard Pesendorfer, manager de proiecte al Delegației UE în Republica Moldova, 
eduard.pesendorfer@eeas.europa.eu 

Ultimele oportunități