Skip to main content

Studiul „Cunoștințe, atitudini și comportamente în domeniul antreprenoriatului social din Republica Moldova”, realizat cu suportul UE, a fost făcut public

04/02/2023

Conceptul de antreprenoriat social nu este cunoscut și înțeles pe deplin de populația țării noastre, dar nici de funcționarii instituțiilor de stat. Asta este una dintre constatările Studiului „Cunoștințe, atitudini și comportamente în domeniul antreprenoriatului social din Republica Moldova”, ale cărui rezultate au fost expuse în cadrul unei conferințe de presă organizată în 20 decembrie 2022, la Chișinău. 

Studiul analizează cunoștințele, atitudinile și comportamente în domeniul antreprenoriatului social  a următoarelor categorii de persoane: experți în domeniu, populația generală, consumatori ai produselor/serviciilor întreprinderilor sociale, OSC-uri neimplicate în activități de antreprenoriat social, dar și cele implicate, reprezentanți ai Întreprinderilor Mici și Mijlocii, reprezentanți ai APL de nivelul I și II.

Conform rezultatelor Studiului,  mai bine de jumătate din populația generală a declarat că nu au auzit de  antreprenoriat social, și doar fiecare al cincilea a menționat că poate defini  această  noțiune.  Totodată, mai bine de 90% din populația generală  are o atitudine pozitivă față de întreprinderile sociale, considerând că acestea sunt necesare și benefice  deoarece ajută oamenii defavorizați să se integreze în societate. 2/3 din respondenți  ar cumpăra mai degrabă un produs/serviciu de la o întreprindere socială decât de la o întreprindere obișnuită, dacă produsul ar fi calitativ și prețul  avantajos. Iar fiecare al cincilea respondent și-ar dori să inițieze o  întreprindere socială în contextul în care acestea ar beneficia de mai mult suport din partea statului.

Consumatorii produselor/serviciilor întreprinderilor sociale consideră că întreaga societate beneficiază în rezultatul activității întreprinderilor sociale și că  ar trebui să existe mai multe întreprinderi sociale, întrucât acestea  contribuie la angajarea în câmpul muncii a persoanelor defavorizate și rezolvă problemele sociale stringente din comunitate,  care deseori sunt ignorate de autorități. 

Conceptul de antreprenoriat social este puțin cunoscut de către reprezentanții APL, deoarece majoritatea dintre ei nu pot să-l definească. Nivelul de colaborare  dintre APL și antreprenorii sociali este destul de scăzut – ⅔ dintre reprezentanții APL nu cunosc nici un antreprenor social. De asemenea, reprezentanții APL nu dețin informații cu privire la politicile publice, politicile fiscale sau la cadrul normativ din domeniul antreprenoriatului social.

Cercetarea este comprehensivă și a fost realizată pe un eșantion de 1142 populație generală, 109 consumatori ai întreprinderilor sociale, 106 OSC-uri neimplicate în antreprenoriat social,  109 reprezentanți ai întreprinderilor mici și mijlocii, 105 reprezentanți ai autorităților publice. 

Concluziile studiului pot fi accesate la următorul link: https://www.keystonemoldova.md/ro/publications-and-resources/publications/ 

Studiul a fost realizat în cadrul proiectului ”Valorificarea potențialului OSC-urilor de a promova și dezvolta antreprenoriatul social în Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat de Suedia, în parteneriat cu Fundația Est-Europeană, Centrul Contact și Keystone Moldova. Proiectul contribuie la crearea unui ecosistem favorabil dezvoltării antreprenoriatului social în Republica Moldova.

Ultimele oportunități