Campania „Împreună mai puternici: Creăm noi oportunități pentru tineri!” s-a desfășurat în perioada septembrie 2019 – martie 2020. Peste 33 000 de elevi și studenți din peste 400 de școli și universități din întreaga țară au participat la LECȚIA SPECIALĂ UE organizată în comunitățile și școlile lor. De asemenea, peste 1,200 de studenți și profesori din școlile rurale au fost vizitați de Tinerii Ambasadori Europeni, în timp ce mai mult de 400 dintre ei au avut șansa să interacționeze direct cu Ambasadorii Statelor Membre ale UE și beneficiarii programelor UE în cadrul EU Talks desfășurate în Chișinău, Comrat, Leova, Cahul și Ungheni.
120,000 de persoane au văzut billboard-urile campaniei afișate în cinci localități în care au avut loc EU Talks. Peste două milioane de persoane au văzut sau au auzit despre campanie prin intermediul celor patru spoturi video și radio difuzate de mai multe posturi TV și radio, iar peste 600,000 de persoane au aflat despre campanie prin intermediul portalurilor web și a rețelelor de socializare.