Skip to main content

UE sprijină parteneriatele pentru liderismul femeilor și bună guvernare

Uniunea Europeană, împreună cu Fundația „Friedrich Ebert” Moldova și AO „Institutum Virtutes Civilis”, a lansat proiectul „Parteneriate pentru liderismul femeilor și bună guvernare”. Astfel, timp de trei ani, se va pune accent pe consolidarea capacității actorilor societății civile din Republica Moldova, pentru a spori implicarea lor în procesele de guvernare și schimbarea în bine a comunităților din care fac parte, dar și pe creșterea gradului de conștientizare a publicului privind rolul femeilor în procesele de bună guvernare și importanța asigurării oportunităților egale pentru participarea femeilor în procesele sociale, economice și politice.

În cadrul proiectului „Parteneriate pentru liderismul femeilor și bună guvernare”, 80 de factori de decizie din raioanele Ialoveni, Rezina, Strășeni și Telenești, și 20 de la nivel național vor fi ajutați să îmbunătățească procesele de guvernare prin politici publice sensibile la gen, parteneriate dintre administrația publică locală și organizațiile societății civile, și prin alte activități de promovare a bunei guvernări. De asemenea, proiectul va dezvolta capacitățile a 55 de organizații ale societății civile – 45 de la nivel local și 10 de la nivel național – în domeniile democrației participative, bunei guvernări și egalității de gen.

Totodată, 200 de femei din localitățile rurale din toate regiunile Republicii Moldova, inclusiv UTAG Găgăuzia și regiunea transnistreană, care au potențial și doresc să participe la procesele de luare a deciziilor, vor fi instruite pentru a-și dezvolta capacitățile de liderism și pentru a se implica mai activ în viața publică, economică și socială în localitățile lor, dar și la nivel de țară. În acest sens, pe 5 noiembrie, va fi lansată Academia de Liderism „Femeile pentru buna guvernare”.

Tot în cadrul proiectului, vor fi finanțate 15 inițiative locale – parteneriate dintre organizațiile societății civile și factorii decizionali – pentru promovarea egalității de gen și a bunei guvernări. Experiența acumulată pe parcursul desfășurării proiectului va fi diseminată în cadrul a două târguri naționale, dar și alte evenimente de anvergură.

La evenimentul de lansare a proiectului „Parteneriate pentru liderismul femeilor și bună guvernare” au fost prezenți parteneri și beneficiari proiectului, printre care reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, organizațiilor societății civile de la nivel local și național, organizațiilor internaționale și mass media.

Proiectul este implementat de Fundația „Friedrich Ebert” Moldova și AO „Institutum Virtutes Civilis”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația „Friedrich Ebert”. Proiectul va fi implementat în perioada aprilie 2021 – aprilie 2024.