Skip to main content

14 ONG-uri au primit granturi UE pentru consolidarea democrației locale

11/07/2025

People in Need, cu sprijinul Uniunii Europene, a oferit granturi pentru 14 organizații ale societății civile (OSC) din Republica Moldova. Proiectele câștigătoare vor beneficia de asistență financiară și sprijin tehnic, contribuind astfel la consolidarea democrației locale, dezvoltarea comunităților și crearea unor relații de încredere între cetățeni și instituțiile publice.

„Acest proiect a ajuns la a doua etapă pentru că am văzut cât de important este sprijinul pentru organizațiile societății civile care stimulează participarea cetățenilor la nivel local — acolo unde începe cu adevărat schimbarea. Uniunea Europeană rămâne un partener de dezvoltare, nu doar un donator, și va continua să susțină implicarea civică, educația democratică și consolidarea capacităților. Într-un context în care spațiul de acțiune al OSC-urilor se restrânge tot mai mult, este esențial ca ele să fie pregătite să facă față acestor provocări. Ne dorim să ajungem în comunitățile unde veți activa și să vedem impactul direct al muncii voastre”, a declarat Irina Beșliu, Ofițeră de programe pentru societatea civilă, Delegația UE în Republica Moldova.

Proiectul INSPIRĂ Moldova, derulat în perioada 2024–2027, susține un mediu favorabil societății civile în contextul parcursului de integrare europeană. Inițiativa încurajează implicarea OSC-urilor în procesele decizionale la nivel național, local și digital, precum și cooperarea cu autoritățile pentru promovarea democrației și a bunei guvernări. 

„În aceste timpuri, în care societățile sunt tot mai divizate și mult mai polarizate, la nivel global, este extrem de important ca societatea civilă să rămână puternică, asemenea unui far într-o mare agitată: independentă, fermă și fidelă misiunii sale”, a adăugat Rafal Chibowski, Director de țară, People in Need Moldova.

Cele 14 organizații vor desfășura inițiative în localități din întreaga țară, abordând teme precum participarea cetățenilor în luarea deciziilor, promovarea transparenței, implicarea tinerilor și incluziunea grupurilor vulnerabile. Valoarea granturilor oferite variază între 10 000 și 30 000 de euro, în funcție de amploarea și specificul intervențiilor.

Prin diversitatea tematică și geografică a acestor proiecte, programul contribuie la consolidarea unei culturi a implicării civice și a dialogului constructiv între cetățeni și administrația publică, în spiritul valorilor democratice și al guvernanței participative.

Proiectul INSPIRĂ Moldova este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de European Partnership for Democracy (EPD), Asociația Europeană pentru Democrație Locală (ALDA), Centrul Naţional de Asistenţă şi Informare a ONG-urilor din Moldova CONTACT, Centrul de Politici și Reforme (CPR Moldova), Democracy Reporting International (DRI) și People in Need (PIN). 

Ultimele oportunități