
63 de tineri, pregătiți pentru viitorul european al țării: S-a încheiat Programul de stagii al UE și Guvernului Republicii Moldova
Un nou val de tineri profesioniști și-a finalizat stagiul în cadrul prestigiosului Program comun al Delegației Uniunii Europene și Guvernului Republicii Moldova. 63 de studenți și absolvenți din țară și din diasporă, care au fost selectați printr-un proces riguros și au activat timp de două luni în cadrul instituțiilor publice, și-au obținut azi certificatele bine-meritate, în cadrul unei ceremonii festive la care au participat Viceprim-ministra Cristina Gherasimov și Ambasadorul Uniunii Europene, Janis Mazeiks.
Programul de stagii a presupus o activitate cu normă întreagă: opt ore pe zi cu prezență fizică, și a fost centrat pe teme esențiale legate de procesul de integrare europeană. Pe durata stagiului, participanții au fost îndrumați zilnic de către un Înalt Consilier UE și personalul instituției gazdă. Tinerii au mai avut ocazia să participe la sesiuni săptămânale de formare, să înțeleagă în profunzime mecanismele instituționale și îndeplinească sarcini concrete. Pentru implicarea lor, fiecare stagiar a beneficiat de o bursă lunară de 200 de euro oferită de Uniunea Europeană.
„Mă bucur că acest program aduce tineri pro-activi în administrația publică. Îndemn stagiarii să se angajeze la stat și să pună umărul la integrarea europeană a Republicii Moldova.”, a declarat Viceprim-ministra Gherasimov.
La rândul său, Ambasadorul Janis Mazeiks a subliniat impactul durabil al programului: „Este o satisfacție profesională aparte, să vezi cum un proiect dă roade concrete într-un timp atât de scurt. Sper ca mulți din cei care trebuie să-și continue studiile vor reveni într-un an sau doi la locul stagiului deja în calitate de angajați”, a menționat Ambasadorul.
Procesul de selecție a fost riguros, structurat în două etape: preselecția dosarelor, care a fost de 225 la număr, și interviul final, în limba română și engleză, în fața unei comisii formate din reprezentanți ai Delegației UE, Guvernului și Misiunii Înalților Consilieri UE. Evaluarea a urmărit fluența în limba engleză, motivația, cunoștințele despre relațiile UE-RM, și alte abilități relevante.
„Această experiență m-a ajutat să înțeleg cum pot contribui activ la dezvoltarea țării. Mi-a oferit încredere, competențe și o perspectivă clară asupra carierei mele în sectorul public”, a declarat Corina Filipciuc, participantă al programului.
Absolvenții care au obținut evaluări pozitive pot beneficia de angajare directă, fără concurs și fără perioadă de probă, în instituția gazdă, dacă mai efectuează o lună suplimentară de stagiu.
De la lansarea inițiativei în 2022, peste 190 tineri au participat în program, iar 17 dintre aceștia au fost angajați în instituțiile publice. Programul continuă să creeze oportunități reale pentru tineri, oferindu-le o platformă concretă de lansare într-o carieră în serviciul public.
