Skip to main content
Moldova e tot mai aproape de UE, iar tinerii se implică activ în această călătorie europeană. Elevii și elevele Liceului Teoretic „Spiru Haret” din Chișinău au avut ocazia unică de a participa la un dialog cu Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola și cu Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

O conversație despre Europa de mâine cu Roberta Metsola și Maia Sandu

10/11/2025

Moldova e tot mai aproape de UE, iar tinerii se implică activ în această călătorie europeană. Elevii și elevele Liceului Teoretic „Spiru Haret” din Chișinău au avut ocazia unică de a participa la un dialog cu Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola și cu Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Roberta Metsola și Maia Sandu au răspuns la întrebările tinerilor acordând o atenție deosebită oportunităților de educație și dezvoltare oferite de UE pentru noua generație de viitori profesioniști.


Încurajați de încrederea oferită, tinerii au discutat, au dezbătut și au aflat din prima sursă mai multe despre ce înseamnă aderarea la Uniunea Europeană, despre valorile europene – libertate, solidaritate, democrație – și despre ce poate aduce Moldova, la rândul ei, în familia europeană.

Roberta Metsola și Maia Sandu au împărtășit experiențele lor din liceu și facultate, ceea ce le-a motivat să se implice activ în politică fiind dorința de a schimba lucrurile în țările lor. Președinta Parlamentului European a împărtășit cum, la doar 18 ani, visa ca Malta să devină parte a Europei Unite – un vis care a devenit realitate, Moldova urmând, peste ani, același traseu.

Tinerii au aflat și despre numeroasele oportunități de educație și dezvoltare oferite de Uniunea Europeană – de la programe precum Erasmus+ până la proiecte care le pot deschide noi colaborări și schimburi de experiență. Experiența Robertei Metsola în programul Erasmus a fost o puternică încurajare pentru elevi și eleve de a-și încerca propriile puteri și de a descoperi lumea cu ajutorul UE.

Mesajul final a fost clar: Moldova aparține familiei europene, iar vocea tinerilor este esențială pentru a construi acest drum împreună.

Acest eveniment a avut loc în timpul vizitei oficiale a Robertei Metsola la Chișinău în data de 7 noiembrie 2025. Întâlnirea a fost organizată în cadrul formatului EU Talk – o platformă de dialog deschis între autoritățile UE acreditate și cetățenii Republicii Moldova.

Ultimele oportunități